Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Păi ce fac, am stat o oră, ei n-au niciun stres". Șir de amenzi usturătoare, după ce șoferii au depășit pe contrasens coloana de camioane de pe podul Agigea

A fost haos pe podul de la Agigea care duce spre port. Blocat de camioane pe două sensuri, autovehiculele mici care veneau de la Constanţa, au mers pe contrasens. La câţiva zeci de metri, Poliţia i-a aşteptat cu amenzi. Şoferii, fără permis acum, sunt supăraţi şi spun că este un abuz şi vor contesta contravenţia.

de Cristina Niță

la 22.05.2024 , 15:35

În şir indian, aşa s-au aşezat şoferii la coadă, după ce poliţiştii i-au tras pe dreapta să le împartă amenzi. Motivul? Voiau să ocolească tirurile şi camioanele care blocau ambele benzi pe sens de pe podul Agigea, pe DN39

S-au ales cu amenzi usturătoare, pentru că au depășit camioanele pe contrasens

Sătui să aştepte după zecile de tirur care blocheaza ambele benzi de circulaţie, soferii au luat-o pe contrasens. Aici, surpriză, i-au aşteptata polişistii de la Rutieră, care i-au lăsat pietoni pentru următoarele două luni de zile. 

Vezi și

Șofer: Stau şi iau carnetele la oameni şi blochează şoseaua, că am venit pe contrasens. Păi ce fac, am stat de o oră aici şi ei n-au niciun stres. I-am zis, am copil mic în maşină.

Două echipaje ale Poliţiei Rutiere au împărţit zeci de amenzi timp de câteva ore. Oamenii acuză nu este vina lor, ci infrastructura rutieră e problema.

În total, poliţiştii din Constanţa au aplicat 11 sancțiuni contravenționale şi au reținute 11 permise de conducere pentru depășirea neregulamentară. 

Cristina Niță Like

Ce iubesc la profesia asta? E simplu. Faptul că nicio zi nu seamănă cu cealaltă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "Păi ce fac, am stat o oră, ei n-au niciun stres". Șir de amenzi usturătoare, după ce șoferii au depășit pe contrasens coloana de camioane de pe podul Agigea