Antena Meniu Search
x

Şapte copii din sistemul de protecţie specială din Mehedinţi, abuzaţi sexual. Un instructor de educaţie şi un paznic al DGASPC, arestaţi

Caz şocant în Mehedinţi. Un instructor pentru educaţie al Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă ”Constantin Pufan” din Drobeta Turnu Severin şi un paznic al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mehedinţi au fost arestaţi preventiv. Cei doi sunt acuzaţi de viol şi abuz sexual faţă de şapte copii şi tineri aflaţi cu măsură de protecţie specială în serviciile sociale gestionate de DGASPC Mehedinţi.

de Redactia Observator

la 21.05.2024 , 13:04

Şapte copii din sistemul de protecţie specială din Mehedinţi, abuzaţi sexual - Shutterstock

”Potrivit informaţiilor primite din partea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi, mai mulţi minori aflaţi cu măsură de protecţie specială în serviciile sociale gestionate de DGASPC Mehedinţi au fost audiaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, de organele de cercetare penală, după ce au apărut suspiciunile de abuz sexual asupra unuia dintre copii. 4 psihologi din cadrul DGASPC Mehedinţi i-au asistat pe minori pe parcursul întregului proces de audiere, acordându-le întreg sprijinul. Suspiciunile de abuz sexual s-au confirmat, până în acest moment, în cazul a 7 copii şi tineri (5 aflaţi în sistemul de protecţie specială, dintre care unul major şi 2 fiind elevi ai unei şcoli speciale din Mehedinţi)”, a transmis, marţi, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, într-un comunicat de presă, potrivit News.

Cum ar fi fost ademeniţi minorii

Potrivit sursei citate, DGASPC Mehedinţi a informat, în cursul zilei de luni, ANPDCA în legătură cu acest caz, care a ieşit la iveală în urmă cu o lună, odată cu preluarea în sistemul de protecţie specială, cu măsură de plasament în regim de urgenţă, a unuia dintre minori, un băiat de 15 ani.

Articolul continuă după reclamă

Acesta le-a povestit psihologilor, la acel moment, că a fost abuzat sexual de către un angajat al DGASPC, paznic din 1991 în cadrul instituţiei, în perioada în care s-a aflat în familie.

“Este un caz absolut îngrozitor, am cerut de îndată o informare completă din partea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi şi am speranţa că organele de cercetare penală vor stabili cât mai curând ce s-a întâmplat acolo şi cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere. De asemenea, cred că e nevoie de o revizuire urgentă a procedurilor aplicate în cazul selecţiei şi a verificării personalului care intră în contact cu minorii îngrijiţi în serviciile sociale de tip rezidenţial ale DGASPC-urilor, precum şi de o mai mare atenţie atunci când se fac efectiv aceste recrutări de personal. Este absolut inacceptabil ca astfel de situaţii să aibă loc în sistemul de protecţie specială, mai ales că, din ce am înţeles, abuzurile asupra copiilor au început cu mai mult timp în urmă”, a declarat Rareş Petru Achirilioaie, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

Cei doi agresori, arestaţi preventiv

Cei doi agresori au fost arestaţi preventiv, fiind acuzaţi de viol şi abuz sexual.

”Potrivit DGASPC Mehedinţi, cazul a fost semnalat Poliţiei imediat după ce minorul a dat detalii psihologului, iar în aceeaşi zi a fost dispusă şi constituirea unei comisii de disciplină la nivelul instituţiei, pentru cercetarea angajatului în cauză, care în acest moment se află în arest preventiv. În acelaşi caz, care face obiectul unei anchete a Poliţiei, a mai fost arestat preventiv şi un instructor educator al şcolii speciale din Drobeta Turnu Severin. DGASPC Mehedinţi va apela inclusiv la un psiholog extern pentru a realiza evaluarea tuturor minorilor care au fost implicaţi în acest caz şi a propus includerea lor într-un program de consiliere, astfel încât să poată depăşi această trauma”, se mai arată în comunicat.

Potrivit presei locale, minorii abuzaţi de cei doi bărbaţi au fost ademeniţi cu sume de bani, iar abuzurile aveau loc în afara spaţiilor de lucru ale celor doi agresori, mai exact în apartamentele deţinute de aceştia.

Minorii agresaţi proveneau din medii sociale defavorizate. Cinci dintre ei erau plasaţi în centrele DGASPC Mehedinţi, iar doi erau şcolarizaţi la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă ”Constantin Pufan” din Drobeta Turnu Severin.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
Credeţi că sunt pregătite autorităţile să facă faţă codului roșu de caniculă?
Observator » Evenimente » Şapte copii din sistemul de protecţie specială din Mehedinţi, abuzaţi sexual. Un instructor de educaţie şi un paznic al DGASPC, arestaţi