Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Sunt stupefiată, sunt consternată". Ploieştiul e înghiţit de munţi de gunoaie: primarul vrea să declare stare de urgenţă

Ploieştiul e înghiţit de munţi de gunoaie, iar primarul cere declararea stării de urgenţă sanitară în oraş. De o săptămână, deşeurile n-au mai fost ridicate, iar pe străzi e focar de infecţie. De vină pentru situaţia murdară e noua firmă. A câştigat contractul, dar n-are toate autorizaţiile să iasă pe teren.

de Redactia Observator

la 24.02.2025 , 20:38

Munţi de gunoaie zac pe străzile din tot Ploieştiul. În spatele blocurilor ori pe arterele principale e focar de infecţie. Localnicii fac slalom printre mormanele cu resturi. De o săptămâna nu se mai ridică deşeurile în oraş. "Sunt stupefiată, sunt consternată. Nu am putut să cred că în mileniul 3 putem să trăim această situaţie. Este ingrozitor. Am parcat maşina acolo, risc să nu mai pot urca în maşină", spune o femeie. Pubele au dat pe dinafară, iar oamenii au aruncat gunoiul pur şi simplu la întâmplare, în lipsă de vreo soluţie. În unele locuri, grămezile depăşeşc şi trei metri.

Ploieştiul nu este pentru prima dată în această situaţie

S-a ajuns în această situaţie după ce Primăria a rupt contractul cu firma de salubritate şi a dat gunoiul în grija altui operator. Doar că, noua firmă nu are autorizație de mediu și nici unde depozita deșeurile. Ca să rezolve situaţia murdară, primarul a cerut instituirea stării de alertă sanitară. Asta ar permite ridicarea deşeurilor până când firma îşi pune ordine în acte. "Am făcut demersuri către instituţia prefectului, am făcut demersuri către Guvernul României, către prim ministrul Ciolacu, către ministrul de Interne, către domnul Arafat, cât şi ministrul Mediului. Eu am dispus măsuri cu un nou operator de salubritate ca să uşurăm situţia şi până acum instalat peste 300 de containere suplimentare tocmai ca gunoiul să nu stea pe jos", a declarat Mihai Poliţeanu, primar Ploieşti.

Vezi și

Ploieştiul nu este pentru prima dată în această situaţie. În urmă cu trei ani, tot pentru o săptămână, gunoiul a tronat pe străzile din oraş după ce angajaţii companiei de salubritate au refuzat să iasă pe teren, nemulţumiţi de salarii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ai reușit vreodată să rezolvi o problemă cu o comandă greșită pe un site de cumpărături online?
Observator » Evenimente » "Sunt stupefiată, sunt consternată". Ploieştiul e înghiţit de munţi de gunoaie: primarul vrea să declare stare de urgenţă