Video Sute de şoferi, la startul Campionatului Naţional de viteză în coastă. De la bătrâna Dacie, la Ferrari, piloţii au prezentat cele mai puternice maşini
Start oficial în sezonul de automobilism sportiv din țara noastră. Peste 80 de piloți din toată țara au intrat în competiţia Trofeul Râșnov, prima etapă a campionatului național de viteză în coastă. De la bătrâna Dacia și până la Ferrari sau monoposturi, spectatorii care au fost prezenți pe drumul care leagă Râșnov de Poiana Brașov, au avut parte de un spectacol total.
Sute de şoferi s-au aliniat la start pentru a se întrece în cursa pentru cel mai bun titlul. Pentru Radu Benea a fost prima dată când a urcat la bordul unui Ferrari de 670 de cai putere, care ajunge la 100 km/h în mai puțin de 3 secunde. "Ne dorim să ne acomodăm prima dată cu maşina, dar în acelaşi timp luptăm pentru un titlu bun. Este singura maşină de acest timp în România", a declarat Radu Benea, pilot.
Etapa se va încheia cu festivatea de premiere
Fiul său, Nicolas, este cel mai tânăr participant la etapă și a avut o zi excelentă, la numai 16 ani fiind cel mai rapid în antrenamente din rândul debutanților. "În acest sezon doresc să acumulez cât mai multă experienţă, că fac cât mai mulţi kilometri cu maşina şi dacă se poate bineînţeles că ajung pe podium. Visul meu ca pilot este să mă distrez, şi să îl fac mândru pe tatăl meu", a declarat Nicolas.
De partea cealaltă, Dan Nirișteanu este decanul de vârstă. Are 74 de ani și participă în competiții de aproape 5 decenii, iar pasiunea este la fel de mare ca la început. "În 1978 mi-am făcut rost de prima maşină privat şi am alergat prima dată la curse. Am fost unul din copii care de mic s-a culcat cu maşinile în gând şi s-a sculat dimineaţa cu maşinile. Era un vis atât de frumos. Te culcai şi întotdeuna mi-am dorit să fiu mare, să ajung la posibilitatea de aprocura o maşină, de a alerga la curse. Şi acuma a rămas vie", a declarat Dan Nirișteanu, pilot. Etapa se va încheia în această seară cu festivatea de premiere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰