Articol susținut de #MediciBuni – Dr. Bogdana Nedejde, MedLife: „Pentru prevenția bolilor oncologice avem nevoie de sprijinul colegilor din celelalte specialități”
Să lucrezi știind că diagnosticul este cancer și totuși să vorbești cu zâmbetul pe buze despre asta - ăsta înseamnă optimism. Iar medicul oncolog Bogdana Nedejde, de la Spitalul MedLife Titan, îl are din plin.
Și tocmai din acest motiv, doctorița Nedejde face un apel public în ceea ce privește depistarea cancerului într-un stadiu incipient, când acesta este mai ușor de tratat: „Pentru o prevenție corectă, avem nevoie de sprijinul colegilor din celelalte specialități - medicină de familie, gastroenterologie, pneumologie, ș.a.m.d., pentru că întâlnim în continuare cazuri avansate, care puteau fi diagnosticate din timp, și a căror finalitate ar fi fost chiar vindecarea, ci nu doar prelungirea supraviețuirii sau îmbunătățirea calității vieții”.
Dr. Bogdana Nedejde este unul dintre acei medici care trăiește pentru meseria sa. Vorbește despre oncologie ca fiind „singura ramură medicală în continuă mișcare. Întotdeauna se întâmplă ceva, apar medicamente și protocoale noi, astfel încât putem jongla cu chimioterapia, imunoterapia, terapiile țintite, manipulare genetică, tratamente hormonale. Iar oncologul este în permanentă legătură cu ceilalți specialiști - radioterapeuți, radiologi, chirurgi, cardiologi, anatomopatologi, farmaciști”, explică medicul.
În timpul rezidențiatului, dr. Nedejde a fost plecată în Franța, țară cu un sistem medical bine dezvoltat pe partea de oncologie. Ulterior a urmat și cursuri de „Bringing bad news”, „Terapia durerii” și „Bioetică medicală”. Iar acum, în completarea activității de clinică, este implicată în cercetare.
Nu și-a dorit niciodată să părăsească România, dar pentru pregătire și experiență ar pleca oricând, spune ea: „Este bine să profesezi într-un sistem medical din străinătate. Acumulezi experiență, interacționezi cu oameni din același domeniu, dar cu viziuni diferite și cu resurse financiare superpozabile țării noastre. De exemplu, în Franța, participam la consultații de onco-genetică și follow-up familial, la care în Romania anului 2017 nu aveam acces în pregătirea ca medici rezidenți. Planul a fost să mă întorc în țară, dar să colaborez în continuare cu colegii din Franța, mai ales când apar în discuție anumite cazuri rare”.
- #MediciBuni – Dr. Silvana Duțu, MedLife: "Rezultatele obținute în urma tratamentului cu laser CO2 sunt durabile...
- #MediciBuni – Dr. Celesta Drăgulescu, MedLife: "Urgențele în ORL sunt uneori dramatice. Se poate muri în doar...
- MedLife prezintă tehnologia viitorului: de la drone și VR până la roboți medicali ce permit sigilarea vaselor...
Testele genetice pot salva vieți
Cancerul de sân este în continuare cel mai întâlnit tip de cancer, urmat de melanom, cancerele digestive, pulmonar, ovarian, de col și corp uterin. Testele genetice accesibile facil în străinătate sunt acum disponibile și în România: „Mutațiile BRCA 1 și 2, implicate intens în apariția cancerului de sân și ovarian, pot fi testate prin colaborarea cu laboratorul OncoTeam Diagnostic, rezultatele fiind apoi interpretate de echipa noastră de geneticieni”, spune medicul.
Fix rezultatele unui astfel de test au determinat-o pe actrița Angelina Jolie să recurgă la mastectomie totală, urmată de o intervenție de extirpare a ovarelor - totul în scop preventiv. Astfel de proceduri sunt însă strict la latitudinea pacienților și nu se pot efectua înainte de vârsta majoratului, timp în care tot ce se poate face este monitorizarea atentă.
„În ceea ce privește cancerele colo-rectale, sunt anumite boli - de ex. polipoza familială sau sindromul Lynch, o altă boală genetică - precursoare cancerului. Deci pot prezice că există o probabilitate mare de a dezvolta cancer cândva în timpul vieții. Am și întâlnit un astfel de caz în Franța: pacient cu tumori sincrone (stomac și colon) și sindrom Lynch prezent, care avea 4 copii; în urma consilierii genetice, cele trei fiice au optat pentru gastrectomie totală, timp în care fratele a refuzat orice intervenție, nedorind să rămână fără stomac «doar pentru o probabilitate». Iar 3 ani mai târziu a dezvoltat o formă de cancer gastric agresiv”, își amintește doctorița.
Diferența dintre Franța și România este însă sprijinul statului în acest domeniu. Programele naționale nu acoperă testarea tuturor mutațiilor sau sindroamelor genetice, iar prețurile acestor teste se învârt în jurul a mii de euro. Așadar, din păcate, sunt prea puțini cei care își permit să le facă.
De la extaz, la agonie
În oncologie, implicarea emoțională este de neevitat, iar sentimentele sunt mereu amestecate. „În aceeași zi se întâmplă ca un pacient să prezinte un răspuns foarte bun la tratament, iar în salonul următor să fim nevoiți să dăm o veste neplăcută. Nu suntem supereroi, dar avem datoria de a ne acompania pacienții chiar și atunci când singurul tratament posibil este doar unul de sprijin, de control al simptomelor asociate bolii,” spune ea cu optimism.
Pentru că în oncologie, când te întâlnești săptămânal cu un pacient, e greu să ridici ziduri: „sunt pacienți cu protocoale săptămânale, alții vin la 2-3 săptămâni, involuntar afli multe despre ei - vin la tine ca la cea mai bună prietenă. Cu cât te atașezi mai mult de pacient, cu atât îți vine mai greu să dai o veste tristă. Este cea mai mare provocare.”
La fel de dificilă este și discuția care urmează. Pentru că, surprinzător, bolnavii de cancer nu se gândesc la suferința lor, ci la a celor dragi: „Preocuparea pacienților este să nu sufere cei din jur, familia. Deci nu durerea sau frica de moarte sunt motivele de îngrijorare, ci gândul la cei dragi și ce se va întâmpla cu ei, cât de greu le va fi. Așa că recomandăm tot mai des consiliere psihologică atât pentru pacienți, cât și pentru membrii familiei”.
Pacienții au însă nevoie nu doar de explicații și consiliere, ci și de un sistem medical bine pus la punct, prin care să beneficieze de îngrijiri medicale în condiții optime. „Pentru confortul pacienților noștri am reușit să integrăm toate serviciile în aceeași unitate, lucru care se întâmplă în puține clinici”, spune doctorița.
Paza bună trece primejdia rea
Ideal ar fi însă, să nu fie nevoie. Iar pentru asta, amintește medicul, trebuie să învățăm să avem mai multă grijă de noi - atât individual, cât și ca societate. Un mai mare accent pus pe educația medicală încă din timpul școlii, campanii de informare și vaccinare anti HPV - care reduce cu 90% riscul de cancer de col uterin sau o mai multă atenție acordată stilului de viață încă din adolescență (renunțarea la fumat, reducerea consumului de alcool, mâncarea sănătoasă și sportul), dar și screeningul regulat, mai ales în cazul persoanelor cu istoric familial de cancer sau mutații genetice sunt cele mai bune arme împotriva cancerului. Iar de restul se ocupă medicii buni, conchide dr. Nedejde.
***
Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.
Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.
Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.
Află mai multe detalii despre toate serviciile pe www.medlife.ro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰