Exclusiv Un elev bătut și umilit de colegi s-a aruncat de la etaj, pe geamul unei şcoli din Bucureşti: "Îl încurajau să sară!"
Un elev de clasa a şasea s-a aruncat de la etaj, pe geamul unei şcoli din Bucureşti, în pauză. O joacă de copii, declară în mod şocant Inspectorul general. Colegii povestesc că, înainte să se arunce, băiatul le-ar fi spus că vrea să moară din cauza umilinţelor pe care le suportă. Vă arătăm imaginile in exclusivitate la Observator, ATENŢIE, cu un puternic impact emoţional.
Ora 16. Şcoala George Bacovia din Bucureşti. Elevii sunt în pauza de cinci minute, în care holul şcolii s-a umplut de copii. Chiar cu profesorul de serviciu de faţă, un băiat de clasa a şasea s-a aruncat de pe pervaz. Nimeni nu a apucat să facă nimic.
"Aproape cinci metri sunt de la etajul 1 al şcolii până jos unde a cazut baiatul. Incidentul s-a petrecut in timpul pauzei, iar copilul a sarit pe geam in curtea interioara a şcolii", relatează Mădălina Iacob, reporter Observator.
"Când el a vrut să se arunce, colegii îl încurajau să sară, în loc să îl tragă sau ceva. Ziceau că nu ai curaj, SARI, SARI! L-au bătut colegii, îl jigneau, îl umileau", spun unii dintre copiii care au asistat la scenă.
Copilul a fost dus cu ambulanţa la spitalul Marie Curie pentru investigaţii. Din fericire, a scăpat cu leziuni minore. Putea fi însă o tragedie pe care cei care se ocupă de educaţia copiilor o tratează cu lejeritate.
- Un muncitor a murit, după ce a fost strivit de o placă de beton pe un şantier din Capitală
- Alertă în centrul Capitalei. Incendiu la o clădire veche din Piaţa Romană
- Copii internaţi în saloane cu gândaci, mizerie şi lenjerii pătate într-un spital de pediatrie din Cluj-Napoca
- Amenda usturătoare primită de un şofer din Argeş, după ce şi-a împodobit maşina cu luminiţe de Crăciun
- Un şofer a murit după un accident teribil, în Tulcea. Camioneta pe care o conducea a plonjat 3 metri în gol şi a...
"O joacă obişnuită... Ce sa va zic...a avut o stare de nervi. Nu neapărat s-a certat cu un elev, a evocat că a băut o ... Cola. Pur şi simplu a fugit şi a sărit pe geam.", a declarat Ionel Puşcaş, inspector general ISMB.
Mai şocant este că tocmai cei care ar trebui să-i apere pe copii de comportamente umilitoare, nu văd gravitatea situaţiei.
"Mi-a spus că este supărat, nu a justificat supărarea lui, am întrebat dacă supărarea lui merita aşa gest, a zis nu. El este o fire mai taciturnă asa...", a declarat Dorina Constantin, directoarea şcolii "George Bacovia" din Bucureşti.
Copilul este îngrijit la Spitalul de Psihiatrie din Bucuresti, acolo unde ajung tot mai multi elevi in ultimele luni.
"Tot felul de comportamente autovătămătoare. Uneori sunt făcute impulsiv, copilul are un necaz ameninţător pentru el sau sunt altele bine plănuite şi documentate", a declarat Florina Rad, medic psihiatric la "Obregia".
Peste 90% dintre elevi sunt afectaţi de izolarea din pandemie, de adaptarea la orele online şi apoi readaptarea în clasă, arată un studiu al organizatiei Salvati Copiii. Unul din doi adolescenti a fost diagnosticat cu anxietate. În şcolile din România există un consilier şcolar la 1300 de elevi.
În plus, avem şi o lege a combaterii fenomenului de bullying în şcoli. La jumătatea anului trecut au apărut şi normele de aplicare, iar profesorii ar fi trebuit să identifice fenomenul şi să ia măsuri.
"La peste 500 de elevi, este nevoie de un al doilea consilier şcolar, peste o mie, este nevoie de al treilea consilier şcolar. Am făcut aceste calcule, începem demersurile pentru finanţare", a fost reacţia lui Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰