Bolojan: Suntem într-o situaţie dificilă, avem deficite bugetare foarte mari. Trebuie să ne reducem cheltuielile
Președintele interimar Ilie Bolojan a avertizeat asupra dificultăților economice cauzate de deficitul bugetar ridicat și subliniază necesitatea unor măsuri urgente pentru reducerea cheltuielilor, creșterea veniturilor și direcționarea fondurilor către investiții. El a insistat asupra importanței unei guvernări stabile și a unei reforme a statului pentru evitarea unei crize economice grave.

Președintele interimar, Ilie Bolojan, avertizează că România se confruntă cu "o situație dificilă" din cauza unui deficit bugetar foarte mare și subliniază necesitatea unor măsuri rapide pentru a preveni agravarea problemelor economice. "Trebuie să ne reducem cheltuielile, să ne creștem veniturile și să ducem banii în investiții", a declarat Bolojan, citat de news.ro, adăugând că "întotdeauna când acționezi cu spatele la zid, costurile sunt mai mari".
În cadrul unei conferințe de presă susținute vineri, Bolojan a precizat că, deși România nu se află într-o criză gravă, este important să se conștientizeze amploarea provocărilor economice: "Nu trebuie înțeles că suntem într-o situație gravă, dar cred că trebuie să recunoaștem că suntem într-o situație dificilă, în sensul în care avem deficite bugetare foarte mari".
Președintele interimar a atras atenția asupra faptului că România "consumă de mulți ani mai mult decât își poate permite" și a subliniat riscurile unei recesiuni economice: "În condițiile în care ar apărea o recesiune, pe fondul scăderii veniturilor, am ajunge în situația în care nu am mai putea funcționa. Cred că oamenii politici raționali sunt conștienți de ceea ce au de făcut".
Bolojan a punctat, de asemenea, că este esențială menținerea stabilității politice și a unei guvernări eficiente, care să controleze deficitele și să acceseze fondurile europene disponibile. "Accesarea acestor fonduri și menținerea controlului asupra deficitelor nu doar că asigură creștere economică, dar și mențin ratingul României la un nivel care inspiră încredere investitorilor, creditorilor și companiilor care operează aici", a explicat el.
- Bolojan a anunţat convocarea CSAT la sfârșitul lunii martie. Ce se va discuta
- Ilie Bolojan, despre amplasarea de focoase nucleare în România: Ce avem acum - prezență militară, planuri NATO -...
- Bolojan: Curtea Palatului Cotroceni va fi deschisă pentru public, gratuit, în fiecare final de săptămână
- Bolojan, după ce CCR i-a scos din cursă pe Georgescu şi Şoşoacă: "Trebuie ajustări ca să existe nişte reguli...
- Gheorghe Hagi, decorat de Bolojan cu cea mai înaltă distincţie, "Steaua României" în grad de Cavaler: "Mulţumim...
Totodată, liderul interimar a subliniat necesitatea unei reforme a statului: "Nu vom putea evita o reformă a statului, pentru că, fără ea, doar vom menține deficitele".
Bolojan a prezentat două posibile scenarii pentru gestionarea situației economice: fie se iau măsuri acum, într-un mod etapizat, fie se amână până când criza devine inevitabilă: "Exact cum un cetățean merge la medic și, dacă descoperă o problemă, se tratează la timp, tot așa trebuie să acționăm. Dacă amânăm lucrurile, când va apărea o recesiune, va trebui să acționăm de urgență. Iar când acționezi cu spatele la zid, costurile sunt mai mari, problemele sunt mai mari și e bine să evităm această situație".
Președintele interimar a reiterat joi că România are nevoie de o guvernare stabilă, dar nu una "care lâncezește", ci una care implementează reforme. "E nevoie ca președintele care va fi ales, indiferent cine va fi, să colaboreze cu guvernul", a concluzionat Bolojan.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰