Antena Meniu Search
x

Ce ajungeau să mănânce copiii din "creşele groazei", unde directoarea şi educatoarele furau mâncarea. Discuţii între bucătărese

Şefa creşelor din Ploieşti, care fura mâncarea copiilor cu duba, a fost arestată preventiv, iar alte nouă persoane cu funcţii de execuţie se află sub control judiciar. Cazul care a scandalizat România scoate la iveală însă noi detalii, despre ce mâncau copiii dacă produsele destinate lor erau delapidate.

de Redactia Observator

la 10.12.2021, 17:28

Șefa creșelor din Ploieşti acuzată că a furat din mâncarea copiilor
Șefa creșelor din Ploieşti acuzată că a furat din mâncarea copiilor - Inquam Photos / Ilona Andrei
  • Discuții între bucătăresele de la creșele groazei: “Copiii nu vedeau carne în ciorbă, le dădeau doar paste fără brânză”

Directoarea Centrului de Creşe din Ploieşti şi alte angajate sunt acuzate că au furat direct cu duba din mâncarea şi obiectele de igienă pentru copii. Directoarea ar fi primit şi şpăgi şi diverse "atenţii" ca să închidă ochii când angajatele cărau produsele pentru cei mici.

Potrivit unor surse judiciare citate de Ziare.com, ancheta a pornit undeva în primăvara acestui an, după o plângere depusă de un părinte, nemulțumit că i s-au cerut bani pentru a-și putea înscrie copilul la creșă.

Pe principiul "unde dai şi unde crapă", procurorii au început iniţial verificări pentru fapte de corupţie, dar au găsit altele mult mai grave.

Carnea, aproape absentă din meniul copiilor

Pe acelaşi subiect

Conform sursei citate, din discuţiile purtate între îngrijitoare şi bucătărese reiese că în farfuria copiilor rar se întâmpla să fie o bucată de carne.

Copiii aceștia nu vedeau carne în ciorbă. Le dădeau o fiertură din cartofi și oase, carenea ajunea în altă parte”, spun surse apropiate de anchetă, conform Ziare.com.

Nu doar porția de ciorbă era diluată, ci și alte feluri de mâncare. ”Paste fierte fără brânză, asta primeau copiii”, susțin sursele citate.

Directoarea închidea ochii şi la furturile altora din produsele copiilor

Directoarea ar fi trebuit să supervizeze activitatea din cele şase creşe publice din oraş. Doar că, spun procurorii, femeia, percepea tribut pentru munca pentru care era deja plătită din bani publici. Mai exact, căra cu duba din hrana şi produsele de igienă destinate copiilor. Toate ajungeau la ea acasă. Primăria, în subordinea căreia s-a află Centrul de Creşe, habar n-avea ce se întâmplă sub nasul ei.

Centrul Creşe Ploieşti se află în zona de vest a municipiului Ploieşti. Oamenii legii au descins prima dată ieri la percheziţii în imobil. În biroul directoarei, îngrijitoarele şi educatoarele veneau şi dădeau mici atenţii ca şi ele să poată să meargă acasă cu bunuri ce aparţineau copiilor. Anchetatorii au găsit atât la directoare acasă, cât şi la alte patru angajate, produse care ar fi trebuit să ajungă la cei mici. Cele cinci femei au fost reţinute şi sunt acuzate de delapidare şi luare de mită.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Nomazii digitali ar putea primi interdicţie în cafenele. Obişnuiţi să lucraţi în oraş?

Observator » Evenimente » Ce ajungeau să mănânce copiii din "creşele groazei", unde directoarea şi educatoarele furau mâncarea. Discuţii între bucătărese