Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Copil de 4 ani la volan, accident groaznic la Oradea. A lovit un om, o maşină pe contrasens şi s-a oprit într-o poartă

Un băiețel de 4 ani s-a urcat la volanul unei maşini, a spulberat un pieton, a lovit o maşină pe contrasens şi apoi s-a oprit în poarta unei case din Oradea. Copilul de 4 ani a fost lăsat nesupravegheat şi în doar 20 de metri a provocat teroare.

de Redactia Observator

la 26.09.2018 , 19:38

Un băiețel de 4 ani s-a urcat la volanul unei maşini, a spulberat un pieton, a lovit o maşină pe contrasens şi apoi s-a oprit în poarta unei case din Oradea.

Copilul de 4 ani a fost lăsat nesupravegheat şi în doar 20 de metri a provocat teroare.

"Este vorba despre un minor de 4 ani din Oşorhei care a fost lăsat nesupravegheat de părinţi pe strada Seleuşului. Acesta a acroşat cu maşina un bărbat de 43 ani din Nojorid, care efectua lucrări la drum, a pătruns pe sensul opus, unde a lovit un autoturism condus de un orădean de 37 ani, şi apoi poarta unui imobil de pe strada respectivă", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Articolul continuă după reclamă

Singurul rănit în urma accidentului a fost muncitorul.

"Pacientul a fost adus la Unitatea de Primire a Urgenţelor, dar nu a avut nimic grav, o contuzie de gleznă dreapta. A refuzat internarea", a declarat purtătorul de cuvânt al UPU-SMURD Bihor, dr. Alexandru Mateoc. 

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs accidentul rutier.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii

Nu se mai pot adăuga comentarii la acest articol


Întrebarea zilei
Vă aşteptaţi la taxe şi impozite mai mari după alegeri?
Observator » Evenimente » Copil de 4 ani la volan, accident groaznic la Oradea. A lovit un om, o maşină pe contrasens şi s-a oprit într-o poartă