Paul Auster, autorul "Trilogiei New Yorkului", a murit. Avea 77 de ani și se lupta cu cancerul pulmonar
Paul Auster, autorul a 34 de cărţi, printre care se numără şi apreciata Trilogie New Yorkului, a murit la vârsta de 77 de ani. Scriitorul a murit marţi din cauza complicaţiilor provocate de cancerul pulmonar, a confirmat prietenul şi colegul său scriitor Jacki Lyden pentru The Guardian.

Auster a devenit cunoscut pentru „ficţiunea sa postmodernistă extrem de stilizată şi ciudată, în care naratorii sunt rareori altfel decât nesiguri, iar fundamentul intrigii este în continuă schimbare", scria în 2010 romanciera Joyce Carol Oates, potrivit news.ro.
Poveştile sale se joacă adesea cu teme legate de coincidenţă, şansă şi destin. Mulţi dintre protagoniştii săi sunt ei scriitori, iar ansamblul operei sale este autoreferenţial, personaje din primele romane apărând din nou în romanele ulterioare.
Pasiunea pentru citit a început încă din copilărie
Paul Auster (n. 1947) este originar din Newark, New Jersey. Pasiunea pentru citit a început încă din copilărie, iar de refugiul în bibliotecă îşi va aminti mai târziu, în volumul autobiografic „Hand to Mouth”, ca de un „exil în propria casă". Îşi face studiile superioare la Columbia University şi călătoreşte în Franţa, unde şi locuieşte pentru o scurtă perioadă.
- De ce a purtat Putin pentru prima dată camuflaj militar în Kursk: "A făcut un tur al victoriei"
- Turistă, filmată în timp ce ia un pui de wombat de lângă mama lui pentru o poză, în Australia. Tânăra şi-ar...
- Napoli, zguduit de un puternic cutremur de suprafaţă, noaptea trecută. Oamenii au fugit speriaţi din case, o...
- Condamnare pentru fizicianul român implicat în atacul asupra consulatului rus din Marsilia. Cum şi-a justificat...
- Partidul lui Viktor Orban propune modificarea Constituţiei Ungariei. Maghiarii cu dublă cetăţenie ar putea fi...
La revenirea în America se angajează şi începe să scrie romanele „În ţara ultimelor lucruri” şi „Palatul lunii”. Viaţa pariziană îl atrage din nou, aşa încât la începutul anilor 1970 se mută în Franţa, de unde se întoarce în 1974. Notorietatea în lumea literată vine odată cu „Trilogia New Yorkului” (1985-1986), urmată de „În ţara ultimelor lucruri” (1987), „Palatul lunii” (1989), "Muzica întâmplării" (1990), „Leviathan” (1992), „Mr. Vertigo” (1994), „Tombuctu” (1999), „Cartea iluziilor” (2002), „Noaptea oracolului” (2003), „Sunset Park” (2010), „4 3 2 1” (2017).
A devenit cunoscut şi în cinematografie, ca scenarist sau regizor
A devenit cunoscut şi în cinematografie, ca scenarist sau regizor - „Smoke” (scenariu; film premiat în 1995 la Festivalul de la Berlin); „Blue in the Face” (scenariu şi regie, alături de Wayne Wang; filmul îi are în distribuţie pe Harvey Keitel şi Lou Reed); „Lulu on the Bridge” (scenariu şi regie); „The Inner Life of Martin Frost” (scenariu şi regie). Cărţile sale au fost traduse în peste 40 de limbi.
Romanul „Băiatul sclipitor”, care reface biografia lui Stephen Crane, scriitorul care a transformat literatura americană de la începutul secolului trecut - prima carte scrisă de Auster după magistralul „4 3 2 1”, a apărut în librăriile din România, editată de Pandora M.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰