De ce a purtat Putin pentru prima dată camuflaj militar în Kursk: "A făcut un tur al victoriei"
Vladimir Putin a efectuat miercuri o vizită surpriză în Kursk, după ce armata ucraineană s-a retras în ultimele zile, inclusiv din localitatea Sudja. Îmbrăcat în haine militare de camuflaj – o ținută rară pentru el – Putin i-a luat prin surprindere chiar și pe ruși. Liderul de la Kremlin a ordonat armatei „eliberarea completă” a Kurskului cât mai curând posibil. Discursul său, rostit în fața șefului Statului Major al Armatei Ruse, Valeri Gherasimov, nu sugerează o disponibilitate pentru o încetare rapidă a focului pe front, a relatat publicația rusă Kommersant. De asemenea, Reuters a comentat că nu este clar dacă Putin este dispus să se angajeze serios în negocierile de pace sau să accepte un armistițiu de 30 de zile.

Bloggerii militari ruși au interpretat faptul că Vladimir Putin a purtat un rar camuflaj militar – o ținută în care liderul de la Kremlin nu a mai apărut de la invadarea Ucrainei în 2022 – ca pe un semn că nu va accepta prea ușor sau prea curând un armistițiu, nici măcar unul temporar.
Putin, în camuflaj militar pentru prima dată din 2022 – un semnal împotriva armistițiului?
"În timp ce Bloomberg scrie că Putin va accepta cel mai probabil un armistițiu de 30 de zile, dar va cere încetarea livrărilor de arme către Ucraina, el se îmbracă în haine militare și ordonă crearea unei zone tampon în regiunea Sumî (n.r. ucraineană)", a relatat canalul rus de Telegram pro-război Dva Mayora, urmărit de peste 1,2 milioane de abonați.
"Vizita atent coregrafiată a lui Vladimir Putin în Kursk pare menită să ridice moralul soldaților, pe măsură ce forțele ruse avansează spre ultimele poziții ucrainene din interiorul Rusiei. Vizita a avut loc la o zi după discuțiile de pace dintre oficialii americani și ucraineni, în urma cărora Kievul a acceptat o încetare a focului de 30 de zile pentru întreaga linie a frontului. Avansul rapid al Rusiei în Kursk amenință singurul atu teritorial al Kievului în negocieri, într-un moment crucial al războiului, când un potențial acord de încetare a focului este în balanță", a comentat CNN.
- Trump ameninţă Rusia cu sancţiuni economice dure, dacă Putin nu acceptă armistiţiul de 30 de zile propus de SUA
- Armata ucraineană a anunţat oficial că se retrage din Kursk. Sirski: "Prioritatea mea e să salvez vieţile...
- Putin, în uniformă militară, a vizitat Kursk pentru prima dată de la incursiunea ucrainenilor. Ce i-a raportat...
- Rusia ar putea fi de acord cu armistiţiul din Ucraina, dacă Kievul nu mai primeşte arme. Trump anunţă că va...
- SUA au discutat cu Ucraina despre cedarea de teritorii. Zelenski a anunţat principala linie roşie a Kievului
- Armata ucraineană se retrage din Kursk. Zelenski: Încercăm să salvăm cât mai multe vieți
- Zelenski cere măsuri ferme din partea SUA dacă Putin refuză armistițiul
"Putin a făcut un tur al victoriei în Kursk, unde forțele ucrainene au cedat un teritoriu important în ultimele zile. Nu îl vedem adesea în uniformă. El a spus că soldații ucraineni vor fi tratați ca niște teroriști", a comentat și jurnalistul Max Seddon de la Financial Times.
Strategia lui Putin: Tergiversarea negocierilor pentru un armistițiu
Reuters a scris că Rusia a transmis americanilor o listă de cereri pentru un posibil acord de încetare a războiului din Ucraina și pentru reluarea relațiilor diplomatice cu Washingtonul. Dar deși Rusia a inițiat aceste discuții, rămâne neclar dacă este dispusă să accepte un compromis real sau dacă folosește negocierile pentru a câștiga timp și a diviza alianțele occidentale. Nu este clar nici angajamentul lui Putin față de un eventual armistițiu și nici poziția administrației Trump în fața acestor negocieri.
Nu este clar ce conține exact lista Moscovei sau dacă Rusia este dispusă să negocieze cu Ucraina înainte ca cererile sale să fie acceptate. Oficiali ruși și americani au discutat termenii în ultimele trei săptămâni, atât în întâlniri fizice, cât și în conversații virtuale, potrivit surselor Reuters.
Bloomberg şi Associated Press au relatat miercuri că Vladimir Putin ar putea accepta sub presiune un armistiţiu, dar va negocia condiţii, precum oprirea ajutorului militar pentru Ucraina, pentru a fi de acord. Strategia lui ar fi cel mai probabil de a tergiversa negocierile privind armistițiul pentru a obține condiții mai favorabile.
Principalele cereri ale Rusiei
Cererile formulate de Kremlin sunt ample și similare cu cele prezentate anterior Ucrainei, SUA și NATO, aminteşte Reuters. Printre acestea se numără: neaderarea Ucrainei la NATO, interzicerea desfășurării de trupe străine de menţinere a păcii în Ucraina, precum şi recunoașterea internațională a anexării Crimeei și a celor patru regiuni ucrainene.
În ultimii ani, Rusia a insistat ca SUA și NATO să rezolve ceea ce consideră "cauzele fundamentale" ale conflictului, inclusiv extinderea alianței militare spre est. Președintele Donald Trump așteaptă răspunsul lui Vladimir Putin cu privire la posibilitatea unui armistițiu de 30 de zile, propunere pe care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acceptat-o marți ca prim pas către un acord de pace.
Totuși, nu este clar dacă Putin este dispus să respecte un astfel de acord sau dacă îl va folosi ca o tactică pentru a diviza SUA, Ucraina și Europa, potrivit unor oficiali și analiști americani. La Kiev, Zelenski a salutat discuțiile recente dintre oficialii americani și ucraineni din Arabia Saudită și a afirmat că un armistițiu temporar ar putea servi ca bază pentru un acord de pace mai amplu.
Moscova a reiterat multe dintre aceste cereri de-a lungul ultimelor două decenii, unele dintre ele fiind abordate în negocieri trecute cu SUA și Europa. Cel mai recent, Rusia a discutat aceste solicitări cu administrația Biden la sfârșitul anului 2021 și începutul lui 2022, în timp ce trupele rusești se adunau la granița cu Ucraina, pregătindu-se pentru invazie.
Printre cererile de atunci s-au numărat: limitarea operațiunilor militare ale SUA și NATO în Europa de Est, interzicerea exercițiilor militare ale NATO în noile state membre, stoparea desfășurării de rachete americane cu rază medie de acțiune în Europa. Joe Biden a respins unele dintre cererile Moscovei, dar a încercat să negocieze altele pentru a preveni invazia – efort care, în cele din urmă, a eșuat pe 24 februarie 2022.
Un posibil punct de plecare: Acordul de la Istanbul din 2022
Oficiali americani și ruși au sugerat în ultimele săptămâni că acordul discutat în 2022 la Istanbul ar putea servi drept punct de plecare pentru noi negocieri de pace. Totuși, acest acord nu a fost niciodată finalizat. În cadrul acelui proiect de acord, Rusia cerea ca Ucraina să renunțe la ambițiile de aderare la NATO, să rămână un stat "nenuclear", iar Rusia să aibă un drept de veto asupra ajutorului militar străin oferit Ucrainei în caz de război.
Administrația Trump nu a oferit detalii clare despre cum intenționează să gestioneze aceste negocieri cu Moscova. În prezent, se desfășoară două serii de discuții separate: resetarea relațiilor dintre SUA și Rusia şi un posibil acord de pace cu Ucraina.
Oficialii americani sunt însă divizați în ceea ce privește abordarea.
Steve Witkoff, reprezentantul SUA pentru Orientul Mijlociu, consideră că negocierile de la Istanbul din 2022 ar putea fi "un ghid pentru încheierea unui acord de pace". În timp ce generalul Keith Kellogg, emisarul lui Trump pentru Ucraina, susține că este nevoie de o abordare complet nouă.
Unii analiști cred că Rusia nu urmărește neapărat un acord de pace, ci încearcă să obțină avantaje strategice. "Nu există semne că rușii sunt dispuși să facă concesii", spune Angela Stent, expert în Rusia la Brookings Institution. "Cerințele lor au rămas aceleași de ani de zile. Nu par interesați de o încetare reală a focului".
În ultimele decenii, Rusia a făcut în mod repetat cereri care ar limita expansiunea NATO și prezența militară occidentală în Europa, permițând Moscovei să își extindă influența. "Sunt aceleași cerințe ale Rusiei de după 1945", spune Kori Schake, expert în politică externă la American Enterprise Institute. "Cu actualul comportament al administrației Trump, europenii nu se tem doar că vor fi abandonați, ci și că SUA ar putea ajunge să colaboreze cu Rusia".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰