O româncă de 20 de ani a înjunghiat o altă tânără în Italia, rivala în dragoste a mamei sale
O româncă de 20 de ani a înjunghiat de mai multe ori o tânără în Italia, care e, se pare, rivala în dragoste a mamei sale. Agresoarea a fost arestată pentru tentativă de crimă.

O româncă de 20 de ani a înjunghiat de mai multe ori o tânără în Italia, care e, se pare, rivala în dragoste a mamei sale. Agresoarea a fost arestată pentru tentativă de crimă.
Românca a comis atacul sângeros dimineață, în orașul Ischitella, în jurul orei locale 08.00.
Și-a așteptat victima, o italiancă de 36 de ani, Patrizia Martella, la intrarea în blocul în care aceasta locuia. Martorii spun că a urmat o ceartă între cele două. Motivul scandalului nu e cunoscut, deocamdată, dar potrivit ziarului Il Resto del Gargano, mama româncei este iubita fostului soț al italiencei.
La un moment dat, românca de 20 de ani a atacat-o pe cealaltă tânără cu un cuțit de bucătărie. Patrizia Martella a fost înjunghiată de mai multe ori în abdomen, iar două dintre răni au fost foarte grave.
- O româncă din Italia a murit la volan, în timp ce conducea. Maşina scăpată de sub control a intrat cu viteză...
- Primă victorie pentru Cristina Bălan în războiul legal cu Elon Musk şi Tesla. Românca a câștigat o rundă...
- Coşmarul unei românce în vacanţa "de lux" din Turcia. A fost bătută de 4 bărbaţi pentru că a vrut altă cameră
- Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un...
- "Ne-ai sfâşiat sufletul". O româncă găsită moartă în casă de soţul ei italian. Dora era mama a doi copii...
Românca, arestată cu hainele pline de sânge
Vecinii au fost cei care au dat alarma, iar tânăra italiancă a fost dusă la spital în stare foarte gravă, unde a fost operată.
Românca în schimb a fugit, dar a fost prinsă ulterior de carabinieri. Când a fost dusă la secție, purta încă hainele pline de sânge. Cuțitul cu care a atacat-o pe italiancă a fost aruncat pe stradă de tânăra de 20 de ani. Polițiștii l-au găsit la mică distanță de imobilul unde a avut loc incidentul.
Anchetatorii încearcă să afle cauzele atacului comis de româncă. Italianca este divorțată și este mamă a doi copii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Nu se mai pot adăuga comentarii la acest articol