Textul oficial al declarației de la Jeddah, după negocierile SUA-Ucraina, a fost publicat. Ce conţine acordul
Textul oficial al declaraţiei SUA-Ucraina, după negocierile de la Jeddah, a fost făcut public. "Statele Unite şi Ucraina au făcut paşi importanţi spre restabilirea păcii durabile", se arată în documentul publicat de Reuters.

Prezentăm în continuare textul integral al declaraţiei comune SUA-Ucraina care a fost publicată după discuţiile bilaterale de la Jeddah, în Arabia Saudită:
Textul oficial al declaraţiei SUA-Ucraina, după negocierile de la Jeddah, făcut public
"La Jeddah, Arabia Saudită - sub ospitalitatea amabilă a prinţului moştenitor Mohammed bin Salman - Statele Unite şi Ucraina au făcut paşi importanţi spre restabilirea păcii durabile pentru Ucraina.
Reprezentanţii ambelor naţiuni au lăudat curajul poporului ucrainean în apărarea naţiunii lor şi au convenit că acum este momentul să înceapă un proces către o pace durabilă.
- Armata ucraineană a anunţat oficial că se retrage din Kursk. Sirski: "Prioritatea mea e să salvez vieţile...
- Putin, în uniformă militară, a vizitat Kursk pentru prima dată de la incursiunea ucrainenilor. Ce i-a raportat...
- Rusia anunţă că ar putea fi de acord cu armistiţiul din Ucraina, dacă Kievul nu mai primeşte arme. Trump...
- SUA au discutat cu Ucraina despre cedarea de teritorii. Zelenski a anunţat principala linie roşie a Kievului
- Armata ucraineană se retrage din Kursk. Zelenski: Încercăm să salvăm cât mai multe vieți
Delegaţia ucraineană a reiterat recunoştinţa puternică a poporului ucrainean faţă de preşedintele Trump, Congresul SUA şi poporul Statelor Unite pentru că au făcut posibile progrese semnificative către pace.
Ucraina şi-a exprimat disponibilitatea de a accepta propunerea Statelor Unite de a adopta o încetare a focului imediată, provizorie, de 30 de zile, care poate fi prelungită de comun acord de către părţi şi care este supusă acceptării şi punerii în aplicare simultane de către Federaţia Rusă. Statele Unite vor comunica Rusiei că reciprocitatea rusă este cheia pentru obţinerea păcii.
Statele Unite vor ridica imediat pauza privind schimbul de informaţii şi vor relua asistenţa de securitate pentru Ucraina.
Delegaţiile au discutat, de asemenea, importanţa eforturilor de ajutor umanitar ca parte a procesului de pace, în special în timpul încetării focului menţionate anterior, inclusiv schimbul de prizonieri de război, eliberarea deţinuţilor civili şi întoarcerea copiilor ucraineni transferaţi forţat.
Ambele delegaţii au convenit să îşi numească echipele de negociere şi să înceapă imediat negocierile pentru o pace durabilă care să asigure securitatea pe termen lung a Ucrainei. Statele Unite s-au angajat să discute aceste propuneri specifice cu reprezentanţii Rusiei. Delegaţia ucraineană a reiterat faptul că partenerii europeni vor fi implicaţi în procesul de pace.
În cele din urmă, preşedinţii celor două ţări au convenit să încheie cât mai curând posibil un acord global pentru dezvoltarea resurselor minerale critice ale Ucrainei, pentru a extinde economia Ucrainei şi a garanta prosperitatea şi securitatea pe termen lung a Ucrainei", se arată în document.
Negocierile între americani şi ucraineni s-au încheiat la Jeddah după 9 ore
Negocierile între americani şi ucraineni s-au încheiat la Jeddah după nouă ore de discuţii. Secretarul de Stat american Marco Rubio a anunţat, anunţă după încheierea negocierilor cu ucrainenii, că mingea se află acum în terenul Rusiei, pentru ca să accepte un armistiţiu în Ucraina.
"Ucraina a făcut un pas înainte. Sperăm ca ruşii să facă la fel", a adăugat el.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a mulţumit trimişilor speciali americani la negocierile de marţi pentru discuţiile "constructive" în Arabia Saudită.
Statele Unite "înţeleg argumentele" Ucrainei, salută Zelenski.
El consideră că americanii este necesar acum "să convingă" Rusia să accepte un armistiţiu. Un diplomat rus declara marţi că un armistiţiu temporar ar fi "inacceptabil". În urma încheierii negocierilor cu ucrainenii şi anunţurilor făcute de către cele două părţi marţi, problema este de-acum ”cum” şi nu ”dacă” Războiul din Ucraina trebuie să se încheie, a apreciat un comsilier al lui Donald Trump.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰