Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Cel mai mare «rău» al cinematografiei românești" sau „vagabondul”, s-a căsătorit după 60 de ani: "A făcut ordine în dezordinea existenței mele."

Astăzi Ghoerghe Dinică ar fi împlinit 82 de ani...

de Redactia Observator

la 01.01.2016 , 14:01

 Astăzi Ghoerghe Dinică ar fi împlinit 82 de ani...

Gheorghe Dinică (n. 25 decembrie 1933, dar 1 ianuarie 1934 - în acte oficiale, București - d. 10 noiembrie 2009, București) a fost unul dintre cei mai importanți actori români. A jucat în peste 70 de filme, în special în rolurile unor personaje negative, motiv pentru care Horațiu Mălăiele l-a supranumit: "cel mai mare «rău» al cinematografiei românești".

Gheorghe Dinică și-a manifestat interesul pentru actorie încă de tânăr, făcând parte din diferite trupe de teatru de amatori încă de la vârsta de 17 ani. În 1957 a intrat la Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică București la clasa profesoarei Dina Cocea. A absolvit în 1961, fiind deja apreciat încă de la prima sa urcare pe scenă, chiar din același an, și aceasta pentru rolul inspectorului Goole în piesa Inspectorul de poliție (An Inspector Calls). De atunci Dinică a jucat la cele mai importante teatre din România:

Articolul continuă după reclamă

Debutul cinematografic l-a cunoscut în 1963, cu un rol în filmul "Străinul", adaptare cinematografică a romanului omonim, scris de Titus Popovici.

În 1996, după 60 de ani în care a fost „vagabond”, așa cum singur s-a intitulat în melodia sa, s-a căsătorit cu Gabriela Georgeta care i-a fost alături până la moarte. Despre soția sa spunea:

"E o femeie care are o relație clară cu viața și care a făcut ordine în dezordinea existenței mele."

Gheorghe Dinică a decedat în data de 10 noiembrie 2009, ora 13:00, în urma unui stop cardiac sub ventilație, cu toate că timp de treizeci de minute s-au efectuat manevre de resuscitare. Gheorghe Dinică, în vârstă de 75 de ani, a fost diagnosticat cu disfuncție multiplă de organe, șoc septic, insuficiență cardio-respiratorie, insuficiență renală cronică acutizată, insuficiență respiratorie acută (bronhopneumonie), disfuncție digestivă, disfuncție hepatică etc. Maestrul era internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgențǎ București (Floreasca) din data de 22 octombrie 2009.

Trupul neînsuflețit a fost adus pe 13 noiembrie în foaierul Teatrului Național din București unde a fost petrecut cu aplauze timp de 15 minute de aproximativ 2000 de persoane venite să-și ia rămas bun. A fost înmormântat în aceeași zi, în cimitirul Bellu, pe Aleea Gheorghe Dinică, denumită astfel în semn de omagiu. S-a alăturat astfel colegilor de breaslă: Toma Caragiu, Amza Pellea, Colea Răutu, Ștefan Iordache, Nicu Constantin. „Somn ușor, Gigi Dinică!”, după cum a spus Marin Moraru, prietenul său de o viață.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Inedit » "Cel mai mare «rău» al cinematografiei românești" sau „vagabondul”, s-a căsătorit după 60 de ani: "A făcut ordine în dezordinea existenței mele."