Nadia Comăneci: ''Cel mai des visez că sunt strigată să evoluez la bârnă. Și de cele mai multe ori îmi iese perfect'
Inegalabila noastră gimnastă Nadia Comăneci a dezvăluit într-un interviu că visează de multe ori că evoluează la bârnă și exercițiul îi iese perfect de cele mai multe ori.
Inegalabila noastră gimnastă Nadia Comăneci a dezvăluit într-un interviu că visează de multe ori că evoluează la bârnă și exercițiul îi iese perfect de cele mai multe ori.
''Cel mai des visez că sunt strigată să evoluez la bârnă. Și de cele mai multe ori îmi iese perfect'', a declarat Nadia, 54 ani, câștigătoare a 16 medalii de aur la Jocurile Olimpice, Mondiale și Europene, într-un interviu publicat pe site-ul www.suntemcuvoi.ro, în care a rememorat momentele de referință din viața sa.
Nadia a evocat primii săi pași spre gimnastică, sportul care a ridicat-o pe piedestalul de vedetă mondială.
''Am avut șansa ca la Onești să se deschidă o mica sală de gimnastică unde mama m-a dus să-mi consum energia. Gimnastica mi-a oferit foarte multe, m-a învățat și mai multe lucruri, m-a făcut să fiu persoana care sunt astăzi. Este sportul pe care l-am ales sau, mai bine zis, care m-a ales pe mine. E sportul pe care îl iubesc. Au fost multe momente frumoase în activitatea mea de sportivă, cred că cel mai frumos moment poate fi considerat cel de la Montreal și primirea călduroasă din țară. Acel 10 de la Olimpiadă a făcut istorie și pentru mine a însemnat stabilirea unui destin'', a spus cvintupla noastră campioană olimpică de la Montreal și Moscova.
Succesul în gimnastică a fost posibil, pentru Nadia, doar prin multă muncă și pasiune: ''Munca, pasiune, dedicație. Trebuie să îți impui să treci peste momentele dificile, să depui tot efortul și să mergi mai departe! Simplu, nu?''
Nadia, care a obținut 7 note de 10 la Montreal, a rămas în lumea gimnasticii și după retragere, pe care nu a perceput-o ca pe un moment dureros: ''În cazul meu nu pot spune că am renunțat la gimnastică vreodată. M-am retras din activitatea competițională când trebuia, când primisem foarte multe de la gimnastică, ca sportivă, dar am rămas în lumea sportului. Am avut un parcurs normal și, din acest motiv, nu pot spune ca am simțit un gol în urma retragerii''.
Sportul, gimnastica în special, acțiunile umanitare sunt preocupările de pe agenda zilnică ale legendarei gimnaste române: ''Îmi place să cred că sunt un ambasador al sportului, al gimnasticii. Sunt implicată în multe evenimente legate de sport, de promovarea sportului, diverse activități umanitare. Sunt membru onorific al Comitetului Internațional Olimpic, sprijin activ 'Special Olympic', organizație care se implică în organizarea unor competiții rezervate persoanelor cu handicap mintal, fac parte din conducerea Academiei 'Laureus World Sport', unde sunt adunate fonduri impresionante pentru sprijinirea sportului, sunt membra a "FIG Foundation", o prestigioasă fundație ce are ca scop sprijinirea fostelor gimnaste care rămân cu sechele după terminarea carierei. În România sunt aproape de Federația de Gimnastică, de Comitetul Olimpic și Sportiv Roman și am Fundația Nadia Comăneci, care sprijină mișcarea sportivă''.
Echipa feminină de gimnastică a ratat calificarea directă la JO 2016, dar Nadia este optimistă că fetele vor reuși să prindă biletele pentru Rio de Janeiro: ''Am fost tristă, mi-a părut rău. Cred că a fost o ratare emoțională, fetele erau pregătite tehnic. Dar mai avem o șansă. Ele trebuie să învețe din aceasta experiență, trebuie stabilită o strategie și, până în aprilie, să depășească acest moment. În viață există și eșecuri, important este să reușești să te aduni și să treci peste ele''.
Programul ''Țara, țară, vrem campioane'', lansat pentru descoperirea micilor talente și mărirea bazei de selecție, este lăudat de Nadia Comăneci, care opinează că acest gen de inițiative trebuiau promovate de mai multă vreme și în mai multe sporturi: ''Aceste tip de program ar fi trebuit să înceapă mult mai devreme și să fie aplicat în mai multe ramuri sportive. Nu știu ce o să facem la Olimpiada din 2024, când poate vom avea și câteva fetițe din acest program prezente în concurs. Aștept întâi să vedem ce se întâmplă în 2016''.
Gimnastica a evoluat în ultimii ani, dar pentru Nadia, pasiunea, angajamentul și miile ore de antrenament au rămas cheia pentru succesul în acest sport: ''Au apărut elemente noi, fiecare generație a mai introdus o execuție nouă, însă, în esență, în concurs rămâne sportivul cu aparatul și evoluția lui, cu miile de ore de antrenament, cu capacitatea de a se mobiliza, de a da ce este mai bun în timpul probei. Evoluezi cu tine, concurezi cu tine; dacă reușești să faci un exercițiu bun, nu ai cum să nu câștigi. Pregătirea este la fel, poate sunt aparate mai bune, dar sportivul trebuie în continuare să depună tot efortul pentru a învăța elementele și a-și îmbunătăți condiția fizică. Sportivul trebuie să muncească, să pună pasiune în ceea ce face, să nu încerce să trișeze, să își dorească să facă acest sport și să îl facă cu succes''.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰