Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacţia Valentinei Aldea, senatoare POT, cu privire la informaţiile că ar face videochat

Parlamentul României s-ar fi îmbogăţit cu o videochatistă, spun surse politice. Valentina Aldea, senatoarea pe care Partidul Oamenilor Tineri (POT) a trimis-o să reprezinte interesele românilor, ar fi activat în industria videochatului, însă atât partidul, cât şi viitoarea senatoare spun că imaginile sunt false.

de Redactia Observator

la 03.12.2024 , 20:47

Tânăra de 36 de ani, care s-a prezentat ca antreprenoare, a avut poziţia 11 pe buletinul de vot. 

POT ar fi trimis în Parlament o senatoare videochatistă

Valentina Aldea, antreprenor şi economist ca profesie, a deschis lista candidaţilor POT pentru Senat. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, în care îşi face o scurtă prezentare a candidaturii, Valentina Aldea afirmă că "misiunea de român poate fi împlinită cu oameni tineri, care se implică plini de curaj, decenţă şi profesionalism".

Articolul continuă după reclamă

Partidul Oamenilor Tineri a fost înfiinţat de către deputatul neafiliat Anamaria Gavrilă, aleasă pe listele partidului AUR. Pe siteul formaţiunii, aceştia spun că "România trebuie să avanseze în dezvoltarea sa, dar această dezvoltare ar trebui să conducă, în final, spre armonie - între oameni, între om şi natură şi mediul său înconjurător".

"Trebuie evitat trendul de a reduce omul la un simplu număr, o statistică şi un consumator. Prin implementarea practică a valorilor creştine fundamentale - iubirea, dăruirea, iertarea, acceptarea şi cultivarea potenţialului uman specific fiecăruia dintre noi -, vom atinge nu doar bunăstarea materială, ci şi armonia", susţin reprezentanţii formaţiunii, în prezentarea de pe site-ul partidului.

Reacţia POT 

Preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, a reacţionat pe pagina sa de Facebook şi spune că este o campanie de denigrare a partidului său.

"Partidul Oamenilor Tineri condamnă ferm campaniile de denigrare prin imagini false

Partidul Oamenilor Tineri (POT) își exprimă indignarea față de apariția în spațiul public a unor imagini fabricate și denigratoare, menite să compromită integritatea și imaginea unei doamne Valentina Aldea din partea formațiunii noastre. Aceste atacuri josnice, lipsite de orice fundament moral sau factual, sunt o tentativă clară de manipulare a opiniei publice și de deturnare a atenției de la dezbaterea reală, bazată pe soluții și proiecte pentru cetățeni.

Ne confruntăm cu o încercare disperată de a slăbi încrederea cetățenilor în procesul democratic și în oamenii de valoare care candidează pentru a aduce schimbări reale. Respingem categoric aceste practici toxice care nu doar că aduc prejudicii persoanelor vizate, dar afectează în mod grav sănătatea spațiului public și dialogul democratic.

Facem un apel către instituțiile competente să ia măsuri urgente pentru a identifica sursa acestor materiale false și pentru a trage la răspundere pe cei responsabili. Totodată, solicităm platformelor sociale și instituțiilor media să manifeste o responsabilitate sporită, evitând propagarea unor astfel de informații fără o verificare prealabilă.

Candidații noștri se angajează să respecte cele mai înalte standarde etice în această campanie și să se concentreze pe soluțiile concrete pentru problemele reale ale oamenilor. Este regretabil că oponenti politici aleg să recurgă la asemenea tactici, în loc să participe la o competiție onestă bazată pe idei și principii.

POT își reafirmă angajamentul pentru o politică transparentă, integră și orientată către binele comun. Vom continua să luptăm împotriva dezinformării și să protejăm valorile democratice în fața acestor atacuri mizerabile", a scris parlamentarul.

Reacţia Valentinei Aldea 

Şi Valentina Aldea a avut o reacţie pe pagina sa de Facebook. 

"În calitate de candidat al Partidului Oamenilor Tineri (POT), mă văd nevoită să răspund cu fermitate apariției și publicării unor imagini false și denigratoare la adresa mea în anumite instituții media. Aceste materiale reprezintă o încercare flagrantă de discreditare și de deturnare a atenției de la campania electorală bazată pe soluții reale pentru cetățeni.

Publicarea unor asemenea imagini fabricate, fără o verificare riguroasă și fără respectarea deontologiei jurnalistice, este inacceptabilă și dăunează nu doar persoanei mele, ci și climatului democratic. Este regretabil că unele instituții media aleg să devină instrumente ale manipulării și defăimării în loc să informeze corect publicul.

Solicit următoarele:

1. Retragerea imediată a materialelor false din toate platformele unde au fost distribuite.

2. Publicarea unei dezmințiri oficiale care să recunoască caracterul fabricat al acestor imagini.

3. Adoptarea unei poziții responsabile în privința informării publicului, conform obligațiilor legale și etice ale presei.

Reamintesc tuturor actorilor implicați că libertatea de exprimare trebuie să fie exercitată cu respect față de adevăr și demnitatea umană. Răspândirea unor informații false și defăimătoare nu doar că afectează imaginea mea personală, ci subminează încrederea cetățenilor în procesul democratic și în instituțiile mass-media.

În cazul în care aceste cerințe nu sunt respectate, îmi rezerv dreptul de a lua măsuri legale împotriva celor responsabili pentru prejudiciile aduse.

În calitate de candidat al POT, rămân dedicată principiilor transparenței, integrității și respectului reciproc. Nu mă voi lăsa intimidată de astfel de atacuri și voi continua să susțin proiectele și valorile care contează cu adevărat pentru cetățeni".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi observat deja scumpiri la cumpărăturile sau activităţile legate de Crăciun?
Observator » Ştiri politice » Reacţia Valentinei Aldea, senatoare POT, cu privire la informaţiile că ar face videochat