Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Primele persoane vaccinate anti-Covid cu serul Moderna, în România. Peste 26.000 de doze au fost distribuite şi folosite în toată ţara

Avem primii imunizaţi şi cu vaccinul de la Moderna! Peste 26 de mii de doze au fost distribuite iar azi au fost folosite în toată ţara. Se bazează pe aceeaşi tehnologie ca şi vaccinul Pfizer şi are aproape aceeaşi eficienţă.

de Clara Mihociu

la 04.02.2021 , 19:46

  • Începând de luni se vor suprapune programarile pentru vaccinarea cu Moderna si rapelul de la Pfizer.
  • Oamenii primesc cartonaşe pentru a se știe exact cu ce anume se vor vaccina.

Persoanele care nu au dorit să fie injectate cu noul ser, reprogramate

Nica Florina Irina, asistent medical Spitalul Unirersitar: O doză de 0,5 ml. se face cu seringă de unică folosinţă, cu ac de unic folosinţă. El e deja pregătit, spre deosebire de Pfizer, pe care noi trebuie să îl diluăm.

La ora 9.00, în centrul de vaccinare amenajat în Spitalul Universitar, din Capitală, în cabinete, au intrat primii pacienţi care vor fi imunizaţi cu serul Moderna. Printre ei, doamna Alexandra. Speră ca vaccinul să fie primul pas spre sfârşitul pandemiei.

Vezi și

Reporter: Despre Moderna ce ştiţi?

Doamna Alexandra, pacient: Că e mai puţin eficient decât Pfizer. Moderna era la 94,1, Pfizer la 95. Am venit din dorinţa să se termine, să intrăm normal. Mesajul a fost: chiar dacă vă îmbolnăviţi, faceţi o formă mai uşoară. Ori asta a fost de mare importanţă. Fiecare trebuie să cântărească pe el. Dar nu numai pentru el, cred că avem o datorie şi faţă de ceilalţi.

Aglomeraţie la centrele de vaccinare

Centrul a început mai apoi să se aglomereze. Personalul medical a administrat, în paralel, cele două seruri, Moderna şi Pfizer. Cei programaţi au ştiut ce fel de vaccin li se va administra după ce au văzut intervalul până la rapel.

Pacient: Am înţeles că e mai performant decât restul. Am hotărât, şi datorită bolii, că depind de dializă, să fac şi acest vaccin. Adeverinţa de vaccinare e la fel cu cea pe care o ştiam. Sunt trecute datele pacientului şi, important, sunt trecute seria şi numărul flaconului administrat pacientului.

Au fost câteva situaţii, în care pacienţii au refuzat serul Moderna şi le-au cerut medicilor să îi reprogrameze astfel încât să primească serul Pfizer.

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare: Aceste două tipuri de vaccinuri au acelaşi mecanism de acţiune, au acelaşi profil de siguranţă şi aceeaşi rată de eficacitate. Cred că în situaţiile astea, o mai bună comunicare şi o informare în spaţiul public şi în rândul persoanelor, va duce la înţelegerea acestui aspect, şi anume faptul că ambele vaccinuri sunt similare. În mentalitatea colectivă, în momentul în care oamenii câştigă încrederea într-un anumit tip de vaccin, apare un nivel de reticenţă faţă de al doilea sau al treilea tip de vaccin.

Vaccinarea cu noul ser a început în toată ţara

Începând de luni se vor suprapune programarile pentru vaccinarea cu Moderna si rapelul de la Pfizer. Astfel pt a nu exista confuzii unele centre au găsit astfel de soluții, când ajung aici oamenii primesc cartonaşe pentru a se știe exact cu ce anume se vor vaccina.

În judeţul Gorj, primăria comunei Arcani pune la dispoziţie autocare pentru ca bătrânii să ajungă la centrele de vaccinare. Cel mai apropiat se află la 50 de kilometri dostanţă.

Doamnă: Mergem la vaccinare. Ne-am programat și acum mergem să ne vaccinăm, să fim mai liberi, să putem să ne plimbăm și noi, să mergem la copii. Așa stăm izolați, că ne e frică.

Ana Mariş are aproape 76 de ani şi de câteva luni s-a vindecat de Covid. A suferit o formă gravă şi chiar a fost intubată la Terapie Intensivă.

Ana Mariș: M-a afectat foarte rău. Plămânii i-a afectat rău. Am scăpat. Vreo două luni, nici n-am putut să merg. Mi-a afectat foarte mult și sistemul nervos. Dacă în trei zile, am slăbit 20 de kilograme, vă dați seama. M-am și speriat când m-am uitat în oglindă.

Moderna şi Pfizer Biontech, acreditate de Agenţia Europeană a Medicamentului

Vaccinurile Moderna şi Pfizer Biontech sunt primele două seruri acreditate de Agenţia Europeană a Medicamentului. Ambele folosesc aceeaşi tehnologie - ARN mesager. Acest tip de imunizare învață corpul să creeze anticorpi, care vor lupta cu virusul atunci când persoana vaccinată este infectată.

Vaccinul Pfizer este aprobat pentru utilizare începând cu vârsta de 16 ani, în timp ce vaccinul Moderna este aprobat de la 18 ani. Eficienţa este de 94,1 la sută, respectiv 95 la sută. Rapelul se face la interval de 28 de zile în cazul Moderna şi de 21 de zile când ne imunizăm cu Pfizer. Protecția pe termen lung nu e cunoscută cu exactitate până în prezent.

Până acum, România a primit 2 transe de vaccinuri Moderna, adică 35.600 de doze. Peste 26.000 au ajuns în centrele regionale din Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Timişoara şi Bucureşti. Alte 42.000 de doze vor ajunge, mâine în ţară.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sănătate » Primele persoane vaccinate anti-Covid cu serul Moderna, în România. Peste 26.000 de doze au fost distribuite şi folosite în toată ţara