Video Cât costă un kilogram de crap proaspăt în pescării. Prima dezlegare la peşte din Postul Crăciunului
Până la cozonac, nu uitaţi că suntem în postul Crăciunului. Avem voie doar peşte, în zilele cu dezlegare, prima fiind chiar mâine. În păstrăvării şi în pescăriile din pieţe, stocul este pregătit pentru toti credincioşii. Jumările şi cârnaţii de păstrăv sunt doar o parte dintre opţiunile care se vor regăsi pe mese.
Pescăriile s-au umplut astăzi cu peşte de toate felurile, pentru a-i mulţumi pe toţi cei care postesc. Şi păstrăvăriile îşi aşteaptă clienţii.
Un kilogram de crap proapăt costă 33 de lei, în timp ce păstrăvul afumat se vinde cu 90 de lei kilogramul.
Preţul unui kg de cârnăciori de păstrăv
Există şi preparate pe bază de peşte, pentru gusturi mai pretenţioase. În băcănii, 100 de grame de jumări de păstrăv costă 15 lei, cârnăciorii de păstrăv - 250 de lei kilogramul, în timp ce un borcan de zacuscă de păstrăv costă 50 de lei.
Există opţiuni şi pentru creştinii care vor să ia masa în oraş ori să comande acasă platouri speciale.
Cei care nu au timp să gătească, au ca variantă restaurantele. Spre exemplu un astfel de platou cu diferite feluri de peşte, mămăliguţă şi sos de usturoi costă 235 de lei şi poate fi savurat atât aici, în restaurant, cât şi acasă, la pachet.
"Bruschete cu icre, pastă de păstrăv, pastă de crap. Avem o ciorbă bună de peşte cu fructe de mare şi borş autentic de păstrăv. Felul doi, felul principal: peşte la grătar, peşte afumat, păstrăv prăjit, avem chiar şi somon", spune Vasile Strugari, bucătar.
Postul Naşterii Domnului este al doilea ca durată, după cel al Sfintelor Paşti, şi mult mai uşor de parcurs. Deşi durează 40 de zile, are nu mai puţin de 14 zile de dezlegare la peşte, ulei şi vin. De asemenea, în aceste zile se pot consuma şi fructe de mare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰