Tot ce trebuie să știi înainte să îți deschizi un magazin online
Evenimentele din ultimele luni ne-au dovedit că afacerile online sunt extrem de importante pentru societate.
Odată cu apariția pandemiei de coronavirus, cele mai multe firme și-au transferat activitatea, în totalitate, în mediul digital, însă au existat și companii pentru care noul trend a fost cu adevărat șocant. Dezvoltarea unui business în comerțul electronic presupune timp, efort și multă muncă, dar și o investiție pe măsură. Chiar dacă pare simplu, există o mulțime de decizii de luat pentru crearea unui magazin online, așadar, trebuie să fii bine informat încă de la început ca să ai succes. Iată ce este important să știi atunci când intri în lumea digitală.
Creează o entitate juridică
La fel ca în cazul oricărui business, este esențial să demarezi procesul de deschidere a unui magazin online cu înființarea unei societăți comerciale. Poți alege orice formă de organizare îți dorești – SRL, PFA, II sau chiar SA, totul ține de preferințele tale și de modul în care firma își desfășoară activitatea. În ceea ce privește alegerea codului CAEN, trebuie să știi că 4791 este necesar pentru comerț online, dar se pot adăuga și altele, în funcție de specificul companiei tale.
Concepe un plan de afaceri
Ai nevoie de o strategie bine pusă la punct chiar și atunci când dezvolți un magazin online. Stabilește ideea de bază a afacerii, ce produse vei comercializa, identifică publicul țintă și canalele potrivite prin intermediul cărora îți vei promova businessul. Încearcă să-ți schițezi și un plan de cheltuieli, mai ales că vei avea de achiziționat un domeniu online, trebuie să investești în realizarea și lansarea website-ului, stoc de marfă, marketing și mentenanță. Magazinul tău trebuie să răspundă întocmai cerințelor clienților interesați de sectorul în care activezi, iar dacă economiile nu-ți sunt de ajuns pentru a deschide afacerea așa cum îți dorești, atunci apelează la credite rapide fără avans, ca să te asiguri că vei avea un start bun.
Alege platforma ecommerce
Ca să începi o afacere în online este necesar să alegi o platformă care să te ajute să-ți administrezi businessul. Dacă vei activa doar pe piața locală, cel mai potrivit ar fi să optezi pentru o platformă românească, gândită pentru piața din țara noastră. Mai departe, rezervarea domeniului este și ea importantă, pentru că trebuie să alegi un nume care simbolizează identitatea ta în online. Alegerea denumirii s-ar putea să fie o adevărată provocare, întrucât multe denumiri sunt deja rezervate și trebuie să acorzi timp acestui proces pentru a găsi un cuvânt cheie ce-ți va asigura și o bună poziționare în motoarele de căutare. Este bine să știi că alegerea unei denumiri de calitate pentru domeniu reprezintă jumătate din lupta dată pentru o afacere profitabilă în mediul digital.
Optează pentru înregistrarea mărcii
Este recomandat să faci acest lucru, mai ales dacă ai un domeniu cu nume unic și vrei să-l protejezi de probleme ulterioare. Totuși, înainte de a înregistra marca, verifică dacă există deja un business cu o denumire identică sau asemănătoare, ca să te asiguri că nu vei întâmpina alte incidente legale.
Realizează imaginea magazinului tău
Design, fotografii, descrieri ale produselor, toate acestea contribuie la succesul magazinului tău online. Aspectul contează foarte mult, în mediul digital, de aceea conținutul website-ului trebuie să fie original, atractiv și ușor de identificat. Imaginile cu produse trebuie să aibă o calitate bună pentru a vinde, iar descrierile produselor să ofere informații clare vizitatorilor. Ține cont că toti cei care achiziționează online nu au posibilitatea să vadă sau să probeze un produs, de aceea trebuie să le asiguri potențialilor clienți detalii suficiente și fotografii reale cu mărfurile comercializate.
Stabilește modalitatea de plată și livrare a produselor
Dacă ai ajuns până în această etapă, nu mai ai decât un pas și poți începe activitatea online. Însă, nu trata superficial variantele de plată și livrare a produselor, ci alege opțiunile care se încadrează cel mai bine magazinului tău, din acest punct de vedere. Clienții preferă adesea website-urile care le oferă posibilitatea să aleagă, deoarece există persoane care vor să plătească produsele comandate în momentul livrării, dar sunt și oameni care au încredere să achite contravaloarea lor cu cardul. Ia în considerare și încheierea unui contract cu firmele de curierat, ca să știi exact care va fi costul livrării și cum poți include taxele în valoarea produselor.
Odată ce magazinul tău a fost lansat online tot ce trebuie să mai faci este să-l promovezi. Marketingul reprezintă ingredientul cheie al unui business profitabil în mediul digital, așa că încearcă să-ți faci website-ul cât mai cunoscut.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰