Cum îți întreții grădina indiferent de anotimp
O grădină frumoasă trebuie să fie atent îngrijită indiferent de anotimp. Mai ales iarna, când este foarte frig și nu ne mai putem bucura de clipe de relaxare afară, este esențial să știm cum să avem grijă de plantele noastre, de copaci, de gazon și de pavaj.
Îți prezentăm cele mai important sfaturi, de care ar fi bine să ții cont dacă vrei ca grădina ta să arate impecabil în fiecare zi.
Îngrijirea plantelor
Primul pas pe care trebuie să-l faci primăvara este să-ți pregătești grădina pentru un nou sezon. Aplică îngrășământ organic pe sol, erbicide și pesticide, apoi presară semințele de flori sau de legume pe care ți le dorești în acest an. Este foarte important ca în acest anotimp să verifici regulat starea plantelor tale și să îndepărtezi la timp dăunătorii (omizi, păianjeni etc). Plantele înalte trebuie să fie susține cu ajutorul unor țăruși. Tot primăvara poți să plantezi semințe pentru gazon.
Vara trebuie să ai grijă să îndepărtezi frunzele moarte sau bolnave și să aduni resturile de petale sau de fructe care au căzut din copaci. Acestea pot atrage dăunători. Resturile vegetale pot fi transformate în compost. Nu uita să uzi la timp plantele și copăceii tineri, mai ales dacă este secetă.
Toamna, plantele mai sensibile la frig trebuie duse în interior, pentru a fi scoase din nou când vremea se va mai încălzi. Tot acum poți să plantezi bulbii pentru florile care vor răsări primăvara. De asemenea, e momentul să plantezi, dacă vrei, noi copaci sau arbuști, pentru că aceștia au nevoie de cel puțin 6 săptămâni să se dezvolte înainte de venirea înghețului. Peste iarnă, poți să lași solul acoperit cu un strat de frunze, care îl va proteja de îngheț și va constitui un îngrășământ organic perfect.
Gazonul trebuie plantat primăvara, iar apoi udat regulat, pentru ca semințele să germineze. Apoi trebuie fertilizat o dată la două luni. Udarea corectă a gazonului trebuie să dureze între 20 și 30 de minute, pentru ca solul să fie bine udat, dar să nu băltească. Poți începe să tunzi gazonul doar când firul ierbii depășește 10 cm înălțime. Ține cont însă că nu trebuie să tai mai mult de o treime din înălțimea lui.
Îngrijirea pavajului
La fel de important ca plantele din grădină este și pavajul. Dacă vrei ca aleile și terasa din grădina să fie în stare bună cât mai mult timp, trebuie să știi cum să ai grijă de ele. Pavajul se întreține cu substanțe speciale, care permit o curățare eficientă, dar delicată, care nu afectează aspectul dalelor. Algele și mușchii care pot crește printre pavele sau pe suprafața lor pot fi îndepărtate cu produse de curățare și cu substanțe active de decolorare.
Dacă ai în grădină un pavaj din beton vibropresat, acesta este foarte rezistent și ușor de întreținut. Desigur, trebuie curățat regulat cu ajutorul unui aparat cu presiune sau prin alte metode manuale. Poți folosi mătura sau peria de frecat și produse obișnuite de curățare, cu pH între 5 și 9, care trebuie diluate cu apă.
Iarna, dacă se formează polei pe pavaj, poți presăra un strat de nisip și criblură, astfel încât să nu existe riscul de alunecare. Dacă este nevoie, poți să folosești și soluții speciale pentru topirea gheții.
Respectând aceste reguli simple, vei avea o grădină frumoasă, curată și atent îngrijită tot timpul anului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰