În România au loc peste 95.000 de furturi în fiecare an. Află cum te poți apăra de hoți
Criminalitatea este o problemă care afectează toți membrii unei societăți, atât în mod direct, cât și în mod indirect. În anul 2017 au avut loc 96.154 de furturi, conform Politiei Romane. Cea mai mare parte a acestora (aproximativ 65.000), au fost comise de tineri.
Criminalitatea este o problemă care afectează toți membrii unei societăți, atât în mod direct, cât și în mod indirect. În anul 2017 au avut loc 96.154 de furturi, conform Politiei Romane. Cea mai mare parte a acestora (aproximativ 65.000), au fost comise de tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani. Și dacă acest număr nu ți se pare prea mare, ar trebui să ai în vedere faptul că făptașul este rareori prins în cazul infracțiunilor de furt.
O problema la fel de mare este și recuperarea bunurilor furate. Chiar și în cazurile rare în care făptașul este prins, de multe ori bunurile sunt deja vândute, iar tu rămâi cu prejudiciul. Însă lucrurile nu trebuie să stea așa. Marea parte a infracțiunilor de furt pot fi prevenite, dacă îți iei măsuri de siguranță. Iată ce ar trebui să faci ca să te protejezi de furturi:
Securizează-ți locuința
În cazul locuinței, cea mai bună strategie de apărare este prin descurajare. Majoritatea infractorilor vor evita spargerea unei locuințe care pare bine protejată. Dacă montezi camere de supraveghere în locuință și în afara ei, hoții vor fi mult mai puțin dispuși să meargă până la capăt cu planul lor. Ei știu că, fiind înregistrați, șansele de fi prinși cresc exponențial, așa că, de cele mai multe ori, vor renunța la planul lor.
Chiar dacă hoții nu renunță și pătrund în locuința ta, înregistrările camerelor video vor face prinderea lor mult mai ușoară și, mai ales, rapidă. Astfel, șansele ca tu să îți recuperezi bunurile cresc. Mai mult, sistemul tău de supraveghere poate fi accesat direct de pe telefonul mobil, astfel că vei putea reacționa rapid în cazul unei urgențe. Unele camere mai performante sunt dotate cu senzori de mișcare, care se activează atunci când cineva pătrunde în interior, astfel că vei fi notificat imediat, direct pe telefonul mobil.
Protejează-te în autobuz
Principala regulă pe care trebuie s-o respecți în mijloacele de transport în comun este să fii mereu atent la bunurile tale. Dacă ai cu tine un bagaj precum o geantă sau un rucsac, acesta trebuie ținut mereu sub ochii tăi. Portofelul trebuie ținut, la rândul său, fie în geantă, fie într-un buzunar de la piept sau din față, nicidecum în buzunarul din spate al pantalonilor, unde este vulnerabil în fața unui hoț abil.
Fii mereu atent la situațiile „neobișnuite”. Deseori, hoții din autobuze creează un scandal artificial pentru a face gălăgie și a distrage atenția călătorilor, în timp ce unul dintre ei se plimbă printre scaune, căutând victime. Totodată, e bine să eviți pe cât posibil aglomerația, întrucât aceasta este o acoperire excelentă pentru hoți, atunci când „operează”.
Nu te lăsa furat în concediu
Dacă e un moment în care ești vulnerabil, acesta e, cu siguranță, atunci când te relaxezi în concediu. Când te simți bine, ai tendința să devii mai puțin prudent, ceea ce le face hoților treaba mai ușoară. De exemplu, atunci când ești la mare și intri în apă, bunurile tale rămân pe plaja, nepăzite. O soluție simplă și la îndemână este să rogi pe cineva să se uite la bunurile tale cât ești plecat. Astfel, poți merge liniștit să înoți, fără să-ți faci griji că nu mai găsești telefonul.
Însă nu doar pe plajă există riscuri. Ești vulnerabil și pe stradă și chiar în camera de hotel. Tocmai de aceea, e foarte important să nu ții toți banii în același loc. Astfel, chiar dacă devii o victimă a furtului, nu riști să pierzi toți banii. Încearcă să nu lași niciodată în camera de hotel bani sau obiecte de valoare la vedere. În schimb, ascunde-le în geanta de voiaj, astfel încât să faci „munca” cât mai grea pentru potențialii hoți.
Sursă foto: Shutterstock
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰