Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sindicaliştii din Sănătate pregătesc proteste! Ministerele Muncii şi Sănătăţii, pichetate săptămâna viitoare

de Redactia Observator

la 19.05.2017 , 14:03

Federaţia sindicală SANITAS a solicitat Primăriei Capitalei şi Poliţiei aprobare pentru o acţiune de pichetare joi, 25 mai, în faţa ministerelor Muncii şi Sănătăţii, sindicaliştii fiind nemulţumiţi de actuala lege a salarizării.

'Am depus cerere de aprobare (a pichetării, n.r.) şi la Primărie şi la Poliţie, sper să ne asculte. Dacă nu, începem greva generală.  Joia viitoare este convocat şi Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS, care poate decide şi alte mişcări. Adică până joia viitoare nu se întâmplă nimic, joia viitoare probabil Consiliul Naţional vă decide un plan mai amplu de acţiuni. Sper să îşi dea seama că greşesc, cel puţin cu sănătatea',  a declarat preşedintele SANITAS Bucureşti, Viorel Huşanu.

Una dintre nemulţumirile sindicatului este un amendament votat recent potrivit căruia limitarea sporurilor se va aplică la nivelul ordonatorului principal de credite.

Articolul continuă după reclamă

'Am înţeles că s-a semnat într-o cameră, în Comisia de Muncă, s-a schimbat cumva un amendament iar limitarea de 30% nu mai este la ordonator de credit, ci la ordonatorul principal de credite, dar tot este nemulţumitoare, pentru că în sistemul de sănătate sunt locuri de muncă cu înalt grad de periculozitate, care au sporuri cuprinse între 30% şi 50%. Spitalul de Psihiatrie sau spitalul de TBC, secţiile grele, cum sunt cele de la ATI, SMURD, oncologie, au în momentul de faţă un spor cuprins între 30% şi 50%. Dacă ne limitează sporurile la 30% şi legea spune acum, în faza de draft, că în aceşti 30% vor fi cuprinse şi alte sporuri, privind norma de hrană, sporurile de sâmbătă şi duminică, care în lege este de 100% pentru ora lucrată, voucherul de vacanţă, deja se depăşesc 30% aceste sporuri. Unde va mai fi sporul de periculozitate.... Este o păcăleală, sau o reavoinţă, pentru sănătate',

De asemenea, acesta a mai spus că nu s-a dorit eliminarea diferenţei salariale între asistenţii medicali cu studii de postliceală şi asistenţii medicali cu studii superioare, lucru considerat inadmisibil.

'La fel, nu s-a vrut deloc nici tăierea diferenţei salariale între asistenţii medicali cu postliceală şi asistenţii medicali cu studii superioare, care fac aceeaşi muncă, exact aceeaşi muncă. Pot să spun că aceia care au studiile cele mai puţine, mă refer la cei care au rămas cu liceul sanitar, şcoala tehnică sanitară, şcoala profesională sanitară, cei care sunt acum în pragul pensionării, pentru că ei aşa au prins, în anii 70-80, nu exista post-liceală, nu exista facultate, dar au acumulat o experienţă mult mai mare faţă de cei care ies acum de pe băncile şcolii, iar neavând studii, fac aceeaşi muncă cu cei care termină anii aceştia şi vor avea salariu cu mult mai mic. Nu se poate aşa ceva, trebuie ca această diferenţă între asistenţii medicali să scadă foarte mult', potrivit sursei citate.

Totodată, liderul sindical a vorbit şi despre diferenţa salarială dintre un asistent medical şi un medic, punctând că un asistent medical face 90% din treaba unui medic.

'Dacă ne uităm în draftul legii salarizării, diferenţa între asistentul medical şi medic este foarte mare. Este OK că medicul să fie undeva, acolo sus, dar asistentul medical face 90% din treaba medicului uneori şi cu siguranţă stă de 2-3 ori mai mult cu pacientul. Trebuie cumva o proporţie de măcar 1 la 2, să se apropie cumva medic. Dacă medicul are 3.000 de euro, asistentul medical să aibă şi el 1.500. Diferenţa între asistentul medical şi infirmieră, care nu are deloc studii, este de 400 - 500 de lei. Nu mai bine stai acasă, nu înveţi, te duci la muncă şi faci bani ca o asistentă?', a susţinut Huşanu.

Liderul sindical a mai solicitat şi menţinerea contractului individual de muncă pentru gărzile suplimentare efectuate de medici.

Pe de altă parte, însă, Viorel Huşanu a adăugat că nicio solicitare formulată de către SANITAS nu a fost acceptată în forma propusă.

'Ei nu vor să înţeleagă, nicio solicitare de-a noastră nu a fost acceptată aşa cum am propus-o noi, nici măcar o virgulă nu au vrut să schimbe. Mi se pare rea-voinţă, sincer. Se mimează dialogul. Nu credeam că la cei care au astăzi majoritate în Parlament şi sunt teoretic de stânga, PSD şi ALDE, să nu avem deschidere şi să nu se aplece să înţeleagă, ceea ce noi, cu argumente, spunem, că se poate ajunge la o lege a salarizării foarte proastă', a afirmat Huşanu.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Intenţionaţi să ţineţi tot Postul Crăciunului sau doar parţial?
Observator » Ştiri sociale » Sindicaliştii din Sănătate pregătesc proteste! Ministerele Muncii şi Sănătăţii, pichetate săptămâna viitoare