Starea răniţilor în urma MASACRULUI de la Londra! Situaţia este CRITICĂ pentru mulţi dintre ei
Reprezentanţii NHS au anunţat luni după-amiază că 18 persoane rămân internate în stare critică, ca urmare a rănilor suferite în atentatul terorist de pe London Bridge şi din zona Borough Market. Alte 18 persoane sunt internate în stare stabilă în spitalele londoneze, iar 12 răniţi au fost deja externaţi, transmite Reuters, scrie News.ro

”Un număr total de 36 de pacienţi sunt în acest moment trataţi în cinci spitale londoneze, iar dintre aceştia 18 rămân în stare critică”, se arată într-un comunicat al Serviciului Naţional de Sănătate (NHS).
Şapte persoane şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alte 48 au fost rănite după ce trei atacatori au intrat cu o furgonetă în pietonii de pe London Bridge, înainte de a-i ataca pe trecători cu mai multe cuţite în zona Borough Market.
Sursă: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰