Ionuţ Radu, o nouă evoluţie remarcabilă în La Liga
Dacă în tricoul naţionalei României nu a convins, portarul Ionuţ Radu continuă să facă senzaţie în tricoul celor de la Celta Vigo.
Duminică seara, în etapa a 9-a din La Liga, Celta Vigo, cu Ionuţ Radu integralist, a trecut, scor 2-1, de cei de la Alaves. Graţie acestui succes, Celta Vigo a egalat-o la puncte pe Alaves, 11, şi a ajuns pe locul 8 în clasament.
Ferran Jutgla, fostul atacant al Barcelonei, şi Javier Rodriguez au punctat pentru gazde, în timp ce Hugo Novoa Ramos a marcat golul de onoare al lui Alaves.
Notat cu 8,5 de cei de la Sofascore, pentru evoluţia sa, Ionuţ Radu practic a adus victoria echipei sale, în condiţiile în care Alaves a încheiat meciul cu 9-3 la şuturi pe poartă, semn că portarul român a avut mai multe intervenţii importante.
