Lazio Roma, surprinzătorul "ghimpe" din coastele Interului lui Chivu. Trupa lui Gattuso, revelaţie în Serie A
Duminică seara, într-unul dintre cele mai aşteptate meciuri din etapa a 7-a a campionatului de fotbal al Italiei, Lazio Roma a oferit o adevărată demonstraţie de forţă şi s-a impus, scor 3-0, pe terenul formaţiei Juventus Torino.
Provstgaard, Isaksen şi Dele-Bashiru au punctat pentru Lazio, formaţie care a fructificat, practic, toate şuturile trimise pe poarta adversă.
Graţie acestui succes, lazialii au ajuns la şase victorii şi un egal în campionat şi au 19 puncte, la fel de multe precum liderul Internazionale Milano, campioana en-titre a Italiei.
Practic, Lazio este revelaţia startului de sezon din Serie A şi surprinzătoarea formaţie care îi dă palpitaţii lui Cristi Chivu, antrenorul celor de la Inter, deşi specialiştii se aşteptau ca AC Milan sau Napoli să fie formaţiile care să-i pună probleme lui Inter în drumul spre un nou titlu de campioană.
Rămâne însă de văzut cât poate ţine Lazio acest ritm, în condiţiile în care trupa antrenată de fostul mare internaţional Gennaro Gattuso a investit doar 22,3 milioane de euro în transferuri, în vară, mult sub rivale precum Juventus Torino, 164,35 milioane de euro, AC Milan, 162,8 milioane de euro, AS Roma, 124,5 milioane de euro, sau chiar Como, 64 de milioane de euro.
