Antena Meniu Search
x

Curs valutar

(P) 3 secrete de îngrijire pentru un ten mereu tânăr

Se spune că întotdeauna este mai ușor să previi decât să vindeci, iar acest lucru este valabil și în ceea ce privește încetinirea procesului de îmbătrânire a pielii. Îmbătrânirea celulară face să apară diferitele semne ale acestui proces inevitabil, de la pete la riduri și pierderea elasticității pielii. Procesul - natural și care afectează bărbații și femeile deopotrivă - poate să fie accentuat de supraexpunerea la soare, stres sau hormoni, printre altele.

de Redactia Observator

la 30.05.2023 , 13:38

O rutină de îngrijire corectă, asociată cu soluții eficiente și de durată, poate fi utilă pentru menținerea sănătății și frumuseții tenului. Descoperă în cele ce urmează trei secrete de îngrijire pentru un ten mereu tânăr. 

Dubla curățare a tenului

Baza oricărei rutine eficiente de îngrijire a pielii este curățarea adecvată. Curățarea dublă a tenului implică gesturi foarte simple. Într-o primă etapă, este recomandat să folosești un produs demachiant pe bază de ulei, pentru a îndepărta machiajul, murdăria și excesul de sebum. Ulterior, vei folosi un demachiant pe bază de apă, pentru a curăța temeinic pielea. De exemplu, poți să folosești un cleanser facial - gel de curatare pentru orice tip de ten. Această metodă asigură o curățare profundă a tenului, permițând produselor ulterioare de îngrijire a pielii să pătrundă mai bine și să funcționeze mai eficient. Dacă îndepărtezi impuritățile eficient, permiți pielii să respire și astfel va avea un aspect mai luminos. 

Articolul continuă după reclamă

Tratamentul cu retinol

Retinolul, un derivat al vitaminei A, este un ingredient care a devenit extrem de popular pentru beneficiile sale anti-îmbătrânire, demonstrate de numeroase studii științifice. De ce sa folosesti retinol? Acesta ajută la stimularea producției de colagen, reduce aspectul ridurilor și liniilor fine și îmbunătățește textura pielii. Compusul ajută, de asemenea, la reglarea procesului de reînnoire celulară, în sensul că susține procesul de creștere de noi celule ale pielii. De asemenea, retinolul este eficient pentru reducerea petelor care apar pe piele odată cu înaintarea în vârstă, dar și contra hiperpigmentării. Încluderea retinolului în rutina ta de îngrijire te poate ajuta să ai o piele mai netedă, mai fermă și cu aspect mai tânăr. Este recomandat să începi cu produse cu o concentrație mai scăzută de retinol, crescând treptat utilizarea, pentru a reduce riscul de iritații. Totodată, este recomandat să folosești retinolul seara, iar, pe timpul zilei, să aplici mereu un produs cu SPF, pentru că acest compus poate crește sensibilitatea pielii la acțiunea razelor solare. 

Tratamentul cu vitamina C

Vitamina C, un antioxidant puternic, este un alt ingredient cheie pentru menținerea tinereții pielii. Ajută la protejarea ei împotriva efectelor nocive ale radicalilor liberi, care pot provoca îmbătrânire prematură și deteriorare. Vitamina C ajută, de asemenea, la sinteza colagenului, îmbunătățind elasticitatea pielii și reducând aspectul ridurilor și liniilor fine. În plus, luminează tenul, estompează petele și uniformizează nuanța pielii. Includerea vitaminei C în rutina de îngrijire zilnică a pielii poate ajuta la revitalizarea ei și la obținerea unei străluciri naturale.

Pentru rezultate optime și pe termen lung, este important să te folosește de aceste secrete zilnic. Înainte de a folosi compuși noi, în special retinolul, fă un test pe piele, aplicând, de exemplu, pe pliul cotului puțin produs, pentru a te asigura că pielea ta îl tolerează. Acest pas te ajută la minimizarea riscului de reacții adverse sau iritații. De asemenea, orice produse ai folosi în rutina de îngrijire zilnică, nu uita să-ți protejezi pielea cu o cremă sau o loțiune cu SPF ridicat, indiferent de vremea și temperaturile de afară. Acest gest te poate ajuta să-ți protejezi pielea de razele UV dăunătoare și previne foto-îmbătrânirea.

Cu consecvență și răbdare, poți reuși să încetinești apariția ridurilor. Includerea în rutina de îngrijire a pașilor prezentați mai sus poate să contribuie în mod semnificativ la obținerea unui aspect mai tânăr al pielii. 

Sursa foto: Freepik

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Advertoriale » (P) 3 secrete de îngrijire pentru un ten mereu tânăr