Galerie foto (P) Patrupet - educație, prevenție, terapie
Știați că în România a fost înființată prima clinică veterinară de hemodializă din Europa de Est? Ce s-a întâmplat mai departe?
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
DIN DRAGOSTE PENTRU ANIMALE ȘI PASIUNE PENTRU MEDICINĂ
Clinica veterinară Patrupet a luat naștere din Hemodialivet, un centru de Nefrologie și Hemodializă care a revoluționat medicina veterinară în România.
Înainte ca Dr. Bogdan Alexandru Vițălaru să perfecteze tehnica de hemodializă pentru animalele de companie, boala renală era, în general, considerată o condamnare. Hemodializa, care îndepărtează toxinele din sânge atunci când rinichii nu mai pot face acest lucru, nu era, în țara noastră, o opțiune de tratament în cazul animalelor de talie mică, așa cum sunt animalele de companie.
După ce Dr. Vițălaru a reușit să adapteze metoda și tehnologia din spatele ei în acest scop, Hemodialivet, prima clinică veterinară de hemodializă din Europa de Est, a salvat sute de animale care înainte n-ar fi avut nicio șansă. Hemodialivet a reprezentat ani la rând un centru de Nefrologie și Hemodializă și, totodată, o Societate Medicală pusă în slujba profesiei și a colegilor, care a servit și servește la creșterea nivelului medicinii veterinare în România.
Acum, după aproape 10 ani și sute de cazuri salvate, Hemodialivet devine Patrupet. Patrupet este mai mult decât un centru de nefro-urologie și dializă veterinară. Este un concept, un loc în care pacienții și aparținătorii lor se simt în siguranță, exact ca acasă. În spatele conceptului Patrupet stă convingerea că prevenția este mai importantă decât terapia, iar educația prin prevenție este una dintre misiunile fundamentale ale acestei clinici.
În cadrul centrului de training din incinta Patrupet, proprietarilor de animale le sunt oferite informații utile, care contribuie la o viață mai bună a companionilor lor, pacienții noștri blănoși. În același timp, Patrupet sprijină și încurajează educația continuă a colegilor medici veterinari. De aceea, Patrupet găzduiește și un centru modern de training, Centrul Hemodialivet, rămânând astfel fidel viziunii și misiunii de la fondarea sa.
Alături de Dr. Bogdan Vițălaru și Dr. Alina Ștefănescu, echipa Patrupet constă în 20 de medici și asistenți, de diferite specialități, oameni tineri și pasionați, pentru care medicina este o vocație, nu doar o meserie.
Bogdan Alexandru Vițălaru a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din București în 2004. Este Doctor în științe din octombrie 2009 și Conferențiar la Facultatea de Medicină Veterinară din București din 2020.
Începând din 2017, Dr. Bogdan Alexandru Vițălaru a devenit profesor asociat la Universitatea din Pisa, Universitatea din Perugia, Universitatea din Zagreb și Universitatea din Lublin, predând urologie și nefrologie atât pentru studenți, cât și pentru postuniversitari.
De-a lungul anilor a scris peste 150 de lucrări științifice pe teme legate de chirurgia oncologică, dializă, hemodializă și urgențe. Cele 4 cărți ale sale au fost vândute în peste 3000 de exemplare în România, în ultimii 4 ani. Ultima să carte este dedicată complet dializei peritoneale la animalele de companie și a fost lansată și în limba engleză în Italia, Bulgaria, Turcia, Grecia, Croația, Ucraina și Polonia începând cu februarie 2018.
“Dializa peritoneală pentru animale de companie” a primit premiul Academiei Române, „Traian Săvulescu”, în decembrie 2019, iar Dr. Vițălaru a primit Premiul Didier-Noël Carlotti (DCA), pentru servicii remarcabile în domeniile comunicării inter profesionale și educației continue pentru medicii veterinari de companie din Europa.
Alina Ștefănescu, DVM, MS, PhD, este autor a numeroase articole și studii științifice în domeniul hemodializei și dializei peritoneale la câini și pisici, atât în reviste naționale cât și internaționale, cu un doctorat susținut în 2020 în același domeniu, purtând titlul “Contribuții privind îmbunătățirea protocoalelor de hemodializă la câine”.
Alina este si co-autor al primei cărți de dializă peritoneală veterinară din Europa, editată în două limbi și vândută în 22 de țări, lector, din 2017, în cadrul mai multor workshop-uri și Congrese naționale de specialitate și Secretarul Societății Române de Nefrologie Veterinară HEMODIALIVET.
În anul 2019, a urmat un internship de 3 luni la Universitatea de Medicină Veterinară din Pisa, departamentul de Nefrologie și Urologie, unde a avut ca scop principal studiul protocoalelor de hemodializă și plasmafereză la animalele de companie.
În prezent urmează cursurile Academiei de Hemodializă din cadrul Universității UC DAVIS din California.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰