(P) Top 5 trenduri pentru amenajarea biroului
Spațiul de birou a devenit mai mult decât un loc în care muncim. Este un mediu în care ne organizăm gândurile, gestionăm sarcini, ne concentrăm sau, dimpotrivă, luăm o pauză bine-meritată.
În amenajarea biroului, se începe cu detalii simple: alegerea mobilierului, lumina din cameră, poziționarea accesoriilor la îndemână. În acest articol vei descoperi câteva principii de bază pentru un spațiu de lucru confortabil și plăcut. Iar pentru tot ce ține de detaliile practice, te poți baza oricând pe consumabile pentru birou de la Furnizor Unic.
Spații de lucru hibrid
Fie că vorbim despre un birou open space, o zonă de coworking sau despre un spațiu personal amenajat acasă, realitatea muncii de astăzi este una flexibilă. Mulți dintre noi alternează între zile la sediu și perioade în care se lucrează remote. Iar asta impune o adaptare a spațiilor de lucru, din punct de vedere logistic, dar și în ceea ce privește confortul, ritmul de lucru și interacțiunea cu colegii.
Un spațiu de lucru hibrid eficient trebuie să fie modular, ușor de personalizat și bine organizat. Aici intră în joc și micile detalii care fac diferența, de la tăvițele pentru documente, la suporturile pentru instrumente de scris sau capsatoare.
Design biofilic
În tot mai multe birouri sunt preferate plantele verzi, texturile naturale și accentele din lemn. Studiile arată că un spațiu cu elemente naturale reduce stresul și îmbunătățește concentrarea. Un ficus lângă birou sau câteva ghivece suspendate pot avea un impact mai mare decât pare la prima vedere.
Designul biofilic înseamnă, până la urmă, o întoarcere la esențial. Culoarea pereților, materialele din care sunt făcute accesoriile de birou sau chiar și simplitatea unui organizator din carton reciclabil, toate pot contribui la un mediu mai plăcut.
Mobilier ergonomic
Scaunele reglabile, mesele ajustabile pe înălțime (standing desks) și suporturile pentru monitor sunt parte dintr-un stil de muncă responsabil. Dacă petreci opt ore pe zi la birou, corpul tău merită puțin mai multă atenție.
Nu trebuie să transformi tot biroul dintr-o dată. Poți începe cu un suport de documente mai înalt, cu un capsator care nu necesită forță la apăsare sau cu o lampă care nu obosește ochii. Toate aceste mici detalii contează mult pe termen lung.
Spații de relaxare
Oricât de eficient ar fi un angajat, nimeni nu funcționează continuu. Pauzele sunt parte din proces. Din acest motiv, tot mai multe birouri amenajează spații de relaxare, fie că e vorba de o canapea, un colț cu perne, o masă de ping-pong sau doar un loc liniștit în care poți bea o cafea.
Într-un birou de dimensiuni mici, relaxarea poate însemna o tăviță cu ceaiuri, o lumânare parfumată și un fotoliu într-un colț. Indiferent de spațiu, ideea este să existe un loc în care să te rupi puțin de ecran și de taskuri.
Lumină naturală ziua și corpuri de iluminat cu lumină caldă
Dacă ai norocul unui birou luminat natural, profită din plin! Reorganizează biroul ca să stai cât mai aproape de fereastră. Iar pentru orele în care lumina dispare, folosește corpuri cu lumină caldă, nu doar pentru confort vizual, ci și pentru starea de bine.
Într-un open space, corpul de iluminat potrivit poate schimba complet atmosfera. Și, combinat cu accesorii de birou în tonuri neutre sau pastel, creează un spațiu unde te simți bine și productiv în același timp.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰