Antena Meniu Search
x

Video Povestea lui Marius, măturătorul căruia i-a fost ruşine să intre îmbrăcat aşa la serbarea fetiţei. Va primi un apartament social, iar oamenii au donat pentru el zeci de mii de lei

Povestea unui tată a făcut înconjurul internetului şi a emoţionat mii de oameni. Marius a mers la serbarea fetiţei lui cu probleme de sănătate, dar nu a îndrăznit să intre în clasă pentru că i-a fost ruşine de cum era îmbrăcat, în hainele de lucrător la salubritate. În nici 24 de ore, două jurnaliste Observator au spus "ajut eu", l-au găsit şi povestea a fost înscrisă şi pe site-ul ajuteu.ro. În timp record s-au împlinit visuri. Azi, familia lui a avut parte de mai multe surprize: la copii a venit Moş Crăciun, iar tatăl a primit un tort de ziua lui. Dacă doriţi să ajutaţi familia lui Marius, puteţi sprijini pe site-ul ajuteu.ro.

de Redactia Observator

la 23.12.2022, 19:56

Vezi și

Pentru Marius, fiecare zi e la fel. O luptă pentru a pune celor şase copii pâine pe masă. Din salariul de măturător, abia îi ajung banii de chirie. 

Marius Leţu: Asta mi-e singura posibilitate să pot să am şi eu patru pereţi ai mei. Cu totul, plătesc 2.000 aproape, fiind iarnă. Foarte greu, foarte greu. Vă spun sincer, ne mai ajută toţi vecinii de pe strada asta. 

O imagine a frânt inimile a mii de oameni. La serbarea de Crăciun a fetiţei lui cu nevoi speciale, bărbatul nu a îndrăznit să intre în clasă. I-a fost ruşine de hainele de gunoier şi de privirea colegilor fiicei sale. A stat la uşă să-şi asculte copilul cum recită pentru Moş Crăciun. 

Marius Leţu: Eu m-am dus cu fetiţa. Mie mi-a fost ruşine. 

Pe acelaşi subiect

Reporter: De ce v-a fost ruşine?

Marius Leţu: Eram în echipamentul ăsta de serviciu. Doar la culcare îl dau jos.

Cu Marius, soţia sa şi cei 6 copii, viaţa nu a fost prea darnică. Locuiesc cu toţii într-o cameră de doar 23 de metri pătraţi. 

Marius Leţu: Toţi copiii mai micuţi dorm in pat, mai dorm şi cei mai mărişori şi noi ne punem aici ce dă Dumnezeu jos şi dormim. Pături, ce dă Dumnezeu.

Fiul lui Marius: Nu avem o încăpere foarte mare ca să putem să dormim toţi în pat. 

De multe ori, mâncarea e un lux, şi cei mari îşi rup de la gură pentru ca cei mici să nu adoarmă flămânzi.

Ionica Bardaş: Făceam o oală de mâncare pentru copii, ce era, mâncare de cartof sau ciorbă. Dacă nu am avut le-am făcut şi aşa fără carne, fără nimic. 

Reporter: Cum faceţi să duceţi mâncare copiilor?

Marius Leţu: Din ce mă ajută lumea.

Reporter: Altfel?

Marius Leţu: După azi pe mâine. Vă spun sincer, câteodată îi lăsam pe toţi nemâncaţi. 

Nicoleta s-a născut cu handicap locomotor

Nicoleta, unul dintre copii, s-a născut cu handicap locomotor. O bună parte din puţinii bani se duc pe tratament. 

Fiul lui Marius: Are tetrapareză spastică. E din naştere. A fost la controale a fost dar trebuie dusă undeva in afară... I se dă peste cap piciorul, aşa i se face. 

Bărbatul a suferit şi el un accident şi nu îşi mai poate mişca două degete de la mână. 

Marius Leţu: Mi-am tăiat tendoanele, mi-am tăiat nervii. 

Reporter: Şi mai puteţi să munciţi aşa?

Marius Leţu: Cât o vrea bunul Dumnezeu. Cu puterea lui Dumnezeu toate se fac. 

Un alt părinte a fost emoţionat de drama lui Marius

La serbarea de la şcoală, un alt părinte a fost emoţionat de drama lui Marius şi a făcut o postare pe Facebook care a devenit virală. Acum, familia va primi ajutor de sărbători.

Ionuţ Zărescu: Până acum cred că sunt 39.000 de lei. Îmi intră în continuare bani în cont. 

Reporter: Care e cea mai mare dorinţă a ta?

Fiul lui Marius: Casa. O casă mai mare.

Am adus şi noi un strop de fericire şi am dus familia la cumpărături. Acasă, copiii au primit cadouri de la Moş Crăciun. 

Azi a fost şi ziua lui Marius. A împlinit 44 de ani şi n-a mai avut niciodată tort de ziua lui.

Marius Leţu: Îi mulţumesc lui Dumnezeu că, vă spun sincer, în atâţia ani n-am avut dar Dumnezeu ne-a făcut o minune. 

Cea mai mare bucurie este că Marius şi familia lui vor primi un apartament social cu 3 camere din partea primăriei de sector. Iar cei care vor să îi ajute în continuare familia opot face donaţii pe site-ul nostru, ajuteu.ro. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Ajut Eu » Povestea lui Marius, măturătorul căruia i-a fost ruşine să intre îmbrăcat aşa la serbarea fetiţei. Va primi un apartament social, iar oamenii au donat pentru el zeci de mii de lei