Marius, tânărul pentru care nu există "Nu pot", a deschis o şcoală pentru micii "supereroi". Copiii cu nevoi speciale explorează lumea fără teama de a fi judecaţi

Marius Brăila: Eu m-am născut cu parapareză spastică și asta m-a pus un pic în dificultate copil fiind. Nu puteam să îmi folosesc mâna dreapta, un pic din mâna stânga și picioarele, mă rog, îmi erau așa în interior. Și atunci a trebuit cumva să reparăm lucrurile astea.

De mai bine de 30 de ani, cu fiecare pas pe care îl face, Marius Brăila mai repară câteva ceva. Pentru el, dar mai ales, pentru noi. Noi, cei care ne-am obişnuit să vedem în oameni că el, doar dizablitatea.

Marius Brăila: Am stat la etajul 4 în copilărie, fără lift, sunt 64 de scări, le știu numărul, și fiecare treaptă însemna de fiecare dată un câștig.

Părinţii i-au spus mereu că nu există nimic ce el n-ar putea face. Şi l-au împins de la spate - să alerge, să se urce în copaci, să meargă pe bicicletă. Pentru că mai târziu să devină omul mare care să schimbe lumea. Luptând cu fiecare "Nu se poate" pe care îl va auzi în jurul lui.

Marius Brăila: Mi-au spus, n-o să conduci niciodată mășini pentru că boală ta nu e compatibilă cu condusul. Şi m-a dărâmat acel răspuns pentru că eu îmi doream foarte mult să fiu independent.

A luat permisul de conducere. A urcat munţi şi a dărâmat preconcepţîi. A mers la scoală, a devenit programator, şi-a întâlnit marea iubire. La 30 şi ceva de ani Marius era un om împlinit, cu o familie cu 3 copii. Cel mai mic, un super erou, ca și el. Un băieţel abandonat pe care a vrut să îl salveze.

Marius, un supererou pentru familia lui

Marius Brăila: El are o dizabilitate și cumva mi-am găsit rolul și în viață lui I-am spus, tati, tu ești un super erou. Unul din rolurile mele în viață lui o să fie să îl ajut să nu vădă niciodată dizabilitatea făcând barieră. Cred că doar așa poate câștigă lupta. 

Binele pe care l-a primit trebuie dat mai departe, multiplicat de mii de ori. Doar aşa, simte Marius că le poate fi recunoscător celor care l-au sprijinit. Visul lui a prins glas şi aripi în campania Ajut eu - aici a vorbit pentru prima dată despre şcoala super-eroilor pe care vrea să o deschidă. Un loc unde copii cu dizabilităţi pot învăţa gratuit programare.

După aproape un an, îl regăsim pe Marius în această sală. E înconjurat de copii, de voluntari și de chipuri fericite.

Marius Brăila: De multe ori când mă uit în sala și văd cum voluntarii încurajează copiii, îmi amintesc un pic de copilăria mea când oamenii de lângă mine îmi spunea - Marius, ești tare, bravo, ai reușit.

Dintr-un afiş, zâmbeşte chipul unui băieţel echipat cu tot ce are nevoie un supererou.

Marius Brăila: Este Nicu, băiețelul meu care în curând o să facă 5 ani și care e cu noi de un an și jumătate aproape. Imaginea lui nu putea lipsi pentru că el este sufletul și motorul meu.

Iar în sală i-au fost alături, din prima zi, ceilalți doi copii. Mihai, băiatul cel mare, și-a început carieră de voluntar când era de-o schioapă. Mergea la Spitalul Grigore Alexandrescu, alături de tatăl lui, că să înveselească alţi copii. Adolescentul de azi recunoaşte că toate acele experienţe l-au maturizat. Dar l-au şi pregătit pentru ce face acum.

Mihai Brăila: Sunt foarte norocos. Şi nu aș da nimic pe lumea asta să îmi schimbe traiectoria pe care am avut-o până acum. M-au construit să fiu ce sunt acum. sunt foarte recunoscător pt asta.

"Se poate și la noi, om cu om construim ceva"

Azi e voluntar în proiectul de suflet al tatălui său. Şi-a adus aici şi prieteni, colegi de la şcoală. Era mare nevoie de voluntari. În ziua în care şcoala supereroilor s-a deschis, ceva neaşteptat s-a întâmplat. Sala s-a umplut de copii cu dizabilități de toate felurile - ADHD, sindrom Down sau autism. Copii care au nevoie de asistent permanent și de o grijă specială.

Mihai Brăila: Faptul că un copil avea un voluntar lângă și au început să discute și voluntarii au fost încet, încet, instruiți, să îi încurajeze, să le dea feedback, să le arate că pot, să le spună Bravo! A contat mult mai decât taskurile pe care noi aveam de gând să le facem la calculator. Câteodată nu îmi vine să cred. unde eram și unde am ajuns într-un timp relativ scurt.

Pentru Irina, locul acesta e un fel de insulă de supravieţuire, în care ea se simte în siguranţă iar băieţii ei, liberi să descopere lumea, fără teamă şi fără prejudecăţile celor din jur.

Irina: Înseamnă foarte mult ce face Marius pentru noi pentru că ne simțim integrați și acceptați și faptul că cineva s-a gândit la asta e foarte important pt noi. Sper să continue proietctul asta.

În pauzele dintre cursuri voluntarii joacă tenis de masă. Iar Marius le arată copiilor cum se face magia.

Mirela, voluntar: Ce lume frumoasă, nu? Putem să facem asta. Şi iată că se poate! Ăsta e lucrul cel mai important. Se poate și la noi, om cu om construim ceva. 

Din când în când, în sală, se mai aude ca un ecou, vocea unui copil. Marius e acolo să le şoptească la ureche - nimic nu e imposibil. Niciodată! Priviţi-mă pe mine. Şi îndrăzniţi să visaţi!

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰