Abandonată la naştere, Mihaela şi-a transformat durerea în iubire. Ea şi-a mărturisit dorinţele în campania Ajut eu
La naştere, a fost abandonată. În primii ani, a crescut într-un orfelinat sperând ca cineva să o adopte şi să o salveze de abuzuri. A primit familia visată, dar în scurt timp şi-a pierdut tatăl adoptiv, iar de trei ani şi mama. Este povestea unei fete care nu s-a lăsat învinsă de durere. A ales să ofere ea iubirea pe care n-a primit-o în copilărie. E voluntar, asistent social în devenire şi unul dintre oamenii care spun Ajut Eu în fiecare zi.
De Redactia Observator la 12.12.2020, 21:11
- Mihaela este un om căruia îi place să ofere ajutor necondiţionat celor din jur
- Tânăra a avut o copilărie grea, după ce a fost abandonată la naştere
În orice casă ar intra, Mihaela împarte bucurie. E misiunea ei să vindece durerea, să umple singurătatea, să dăruiască părţi din inima ei mare. De câteva luni, e asistent social şi sprijin pentru bunicii singuri.
Mihaela Româneanu: Îmi place să ajut oameni. Îmi place să vorbesc cu oamenii. Îmi place să sar în ajutorul tuturor. Indiferent de ce problemă ar avea, vreau să rezolv o situație. Dacă aș fi vindecătoare, aș rezolva toate problemele bătrânilor. Să poată să aibă și ei o viață mai frumoasă.
O viaţă cum ea nu a primit la naştere. A fost abandonată într-un şanţ şi a trăit, în primii ani, într-un orfelinat.
Mihaela Româneanu: N-a fost deloc ușor, au fost traume, au fost bătăi. Până la vârsta de patru ani a fost un mare chin. Cei de acolo ne maltratau, luam bătaie, stăteam foarte mult într-o cameră.
Când a spus pentru prima dată cuvântul ''mamă''
La aproape cinci ani a fost salvată. O familie din Huşi a adoptat-o şi a îngrijit-o până la 20 de ani.
Mihaela Româneanu: Eu credeam că mă duc la familia mea adevărată. Și când am ajuns în fața porții acelei familii, primul cuvânt pe care l-am scos a fost MAMA. I-am sărit în brațe și i-am spus cuvântul MAMA. Fără să știu că nu este familia adevărată. Mai erau două fete mai mari, care și ele au început facultatea în perioada aceea. La vârsta de 6 ani jumate a murit tatăl, de cancer. Și după am rămas doar noi, eu și mama. Și a fost o poveste foarte frumoasă, o relație de prietenie atât mamă, cât și prietene. M-a crescut ca pe fata ei adevărată. M-a iubit atât de mult, încât a făcut orice pentru mine. Iar eu la fel am iubit-o foarte mult, pentru că am considerat-o mama mea adevărată.
Pe mama a pierdut-o în urmă cu trei ani. Dar lecţiile ei trăiesc încă în ea. Să ajute, să lupte şi să asculte.
Mihaela Româneanu: Vreau s-o fac și mai mândră, să am și mai multe realizări, să vadă că nu mă las. Datorită ei lupt pentru mine și pentru ceilalți copii, care au nevoie de noi, oamenii.
Măriuca Ivan, director general Fundaţia Crucea Alb-Galbenă: Mihaela este un copil superb, cu calități umane și profesionale de excepție. Mă uimește pentru ce viață a avut, cât vrea să dăruie acum. Că este din prea plinul ei, din nevoia de a fi primit, acum oferă ea foarte mult.
Mihaela e studentă la Facultatea de Asistență Maternală, un drum pe care i l-a deschis, poate fără să ştie unul dintre puţinii oameni care au tratat-o cu blândeţe în primii ani. O asistentă pe care a întâlnit-o în orfelinat.
Mihaela Româneanu: De când am cunoscut-o și a intrat pe ușă, mi s-a aprins un beculeț. Eu am simțit ceva foarte mult pentru ea. Mi-a plăcut și am zis că vreau să ajung și eu un asistent social, cum e și ea și vreau s-o fac mândră.
Dacă o întrebi ce îşi doreşte pentru ea, Mihaela îşi găseşte greu cuvintele. I-ar plăcea să zboare pentru prima oară în viaţă. Să facă fotografii şi să joace tenis. În rest, spune că se simte norocoasă şi nu vrea decât să împartă mai departe tot ce a primit până acum.
Mihaela Româneanu: Vreau să ofer cât pot eu de mult altora ajutor, pentru că eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă, sunt în putere, tânără, și pot să dau mai departe ce e mai bun din mine. Și în momentul în care chiar voi avea nevoie de ajutor, o să le cer.
