Video

Ajut eu. Alexandra a fost smulsă din brațele mamei și crescută într-un centru de plasament. Visează să ajungă chef

Publicat: 11.12.2020, 20:52.
Actualizat: 11.12.2020, 21:02

La 6 ani, şi-a pierdut tatăl. La 10 ani, a pierdut totul. Aşa a început viaţa pentru Alexandra, o fată care a găsit puterea să meargă mai departe. Smulsă din familie şi crescută într-un centru de plasament, încearcă acum, la 18 ani, să-şi construiască o carieră în bucătărie. E pasionată de gătit şi are nevoie de un curs pe care ea nu şi-l permite. Să-i spunem Ajut Eu.

Ce e important în viaţă?
Să ai pe cineva alături, care să te susțină, să-ți vorbească, să-ți ridice moralul și să-ți îndrume pașii treptat.

Lucruri care Alexandrei i-au lipsit de multe ori. Viaţa i-a fost întreagă numai câţiva ani. Apoi, ceva s-a întâmplat.

Alexandra Gondoș: Până la 10 ani am stat cu mama și cu frații mei. Până la 6 ani de fapt am trăit cu toții. Că după aceea a murit tata. De la 10 ani m-a dat la Protecția Copilului. Mama cu mătușa mea nu sunt în relații chiar bune și a decis să facă o reclamație spre DGASPC și așa am ajuns eu la stat.

Îşi spune povestea cu împăcare, în locul în care se simte cel mai bine.

Nu-şi blamează trecutul, dar, dacă ar putea, i-ar oferi mai mult fetiţei de atunci.

Alexandra Gondoș: Până la urmă copiii nu sunt vinovați că au ajuns în situația asta. A fost ca un coșmar pentru mine. Eram și mică. Și despărțirea de familie a fost foarte urâtă.

Anii în care a crescut departe de familie au învăţat-o multe.

Alexandra Gondoș: Dacă vrei să obții ceva trebuie să lupți pentru acel lucru. Trebuie să și muncești. Trebuie să prețuiești ce ai lângă tine. Pe mine asta m-a învățat. Și într-un fel mi-a deschis ochii că nu totul e ușor așa precum pare...

La 18 ani s-a întors înapoi la mama ei

Când a împlinit 18 ani şi a ieşit din grija statului, Alexandra s-a întors la mama ei. Hotărâtă să-şi ia viitorul în mâini, a început să-şi facă planuri.

Alexandra Gondoș: Să dau înapoi la școală, să-mi preiau cursurile de școală. Să fac cursuri de bucătărie, să fac dansuri...

Ar vrea să-şi transforme în meserie pasiunea pentru bucătărie, un vis imposibil până acum.

Andrea Bartha - The Social Incubator: Mi se pare absolut impresionant cu 0 susținere tu să vrei să faci lucruri cu viața ta, să înțelegi că oricât de greu ar fi depinde doar de tine ca să reușești. Alexandra este o tânără foarte ambițioasă, care a trecut prin multe greutăți prin viață. Dar la fel ca alți tineri are nevoie de suport.

Andrea Bartha i-a devenit Alexandrei mentor şi luptă pentru cei ca ea.

Andrea Bartha - The Social Incubator: Suportul de orice natură, încrederea în sine și tot ce înseamnă sprijinul în a-ți realiza visul sunt elemente care lor le lipsesc. Dar un lucru pe care l-am întâlnit la toți tinerii cu care am lucrat este dorința. Faptul că ei au un vis, indiferent cat de diferit e de la un tanar la altul, îsi doresc sa reusească în viață.

Doar 1 din 40 de tineri din centrele de plasament își găsesc un loc de muncă

Anual, aproximativ 3.500 de tineri ies pe porţile centrelor de plasament nepregătiţi pentru o viaţă pe cont propriu. Doar 1 din 40 reuşesc să-şi găsească un loc de muncă. Alexandra e un exemplu fericit.

Andrea Bartha - The Social Incubator: Ei caută în oamenii din jur o susținere care nu e neapărat materială și e hai să spunem emoțională, dar ține de ascultare. Ei vor să fie ascultați. Nu-ți cer nimic, ci doar un pic din timpul tău ca să-i asculți. Și cred că asta valorează foarte mult pentru ei, că e cineva lângă tine care-ți spune Dacă vrei, poți.

Citește și
Social • ieri la 20:03
Foto
Deşi primesc bani pentru programările la vaccinarea anti-Covid, pentru unii medici de familie e prea mare deranjul
recomandari pe a1.ro
Femeia cu cele mai lungi picioare din lume nu mai arată deloc așa. Toți au rămas uimiți când au văzut la ce schimbare a apelat
Social • pe 17.01.2021 la 20:06
Foto
Românii au rămas cu concediul aproape intact, în 2020. Iată până când pot fi recuperate zilele restante

Top știri

Marian, motociclistul român arestat după cea mai rapidă urmărire cu poliţia din Marea Britanie, a rupt-o la fugă din sala de judecată
1
Extern • pe 17.01 la 08:28

Marian, motociclistul român arestat după cea mai rapidă urmărire cu poliţia din Marea Britanie, a rupt-o la fugă din sala de judecată

Marian Drăgoi, un român în vârstă de 19 ani, a fost protagonistul celei mai rapide urmăriri cu poliția din Marea Britanie. Joi, tânărul a încercat să fugă din tribunal, înainte ca instanța să-l condamne la 46 de săptămâni de închisoare.

PARTENERI
Horoscop marți, 19 ianuarie: Gemenii vor primi bani, iar Peștii vor avea cheltuieli
pe spynews.ro
O nouă dramă în România. S-a stins din viaţă la numai 21 de ani, după o luptă cu o boală necruţătoare. "Drum lin spre îngeri"
pe antenasport.ro
Gigi Becali a recunoscut! A adus medici din Diaspora la clinica sa din Bucureşti. Ce salarii le-a oferit pentru a-i convinge să se întoarcă în ţară
pe antenasport.ro
Interlopul care a lovit intenţionat un cărucior cu un bebeluş în el a fost la un pas să îl ucidă pe Cătălin Zmărăndescu
pe antenasport.ro
Lety Calderon prezintă complicații din cauza infectării cu Covid-19. Actrița a petrecut noaptea în spital
pe tvhappy.ro
Credeai că le-ai văzut pe toate? Stai să vezi ce pretenții au artiștii!
pe zutv.ro
ULTIMELE ȘTIRI
22:59 Melania Trump, mesaj emoţionant de despărţire: "Rămâneţi în sufletul meu pentru totdeauna" 22:42 Persoanele care au făcut și a doua doză de vaccin anti-Covid scapă de carantină la sosirea în România 22:30 Comisia Europeană dă asigurări că vaccinarea împotriva coronavirusului rămâne voluntară 22:11 Actorul Steve Martin: "Vestea bună e ca m-am vaccinat anti-Covid. Vestea proastă - am făcut-o pentru că am 75 de ani" 21:51 Pălăriile, piesa de rezistenţă în 2021. Culorile galben şi gri, în tendinţe 21:45 Proteste violente împotriva restricţiilor, în Olanda. În Italia, patronii de restaurante sfidează autoritățile 21:36 Familie fără miros după infectarea cu Covid-19, oamenii nu și-au dat seama că le arde casa. O adolescentă de 17 ani, singura neinfectată, i-a salvat pe toţi, în Texas 21:15 Studiu: Imunitatea la SARS-CoV-2 poate dura cel puţin şase luni 20:57 Știrile zilei, 18 ianuarie 2021. Jumătate dintre români vor să-și schimbe jobul în acest an 20:43 Ancheta FBI în cazul unei femei care ar fi furat un laptop din biroul lui Nancy Pelosi, pentru a-l vinde Rusiei
CITEȘTE PE A1.ro
Fetița lui Liviu Vârciu a crescut și topește inimi! Cum arată azi micuța Anastasia
A1.RO
E o sifonară! E o trădătoare!”. Gestul Andei Adam l-a înfuriat la maxim pe Liviu Vârciu. Ce i-a făcut diva la Poftiți la circ
A1.RO