Antena LIVE
Video

Bucureştenii, primii în Europa şi pe locul 8 în lume la timp pierdut în trafic

În timp ce banii par că ni se scurg printre degete, nici cu timpul nu stăm mai bine. Capitala este pe prima pozitie în Uniunea Europeană la timpul pierdut în trafic.

De la 10.02.2022, 14:49

Potrivit indicelui anual realizat de un producător de sisteme GPS, anul trecut, şoferii din Bucureşti au petrecut în maşină, în medie, 115 ore. Pe locul doi şi trei sunt oraşele Lodz şi Cracovia, din Polonia, cu 103 ore, respectiv 96 de ore.

La polul opus regăsim oraşul Almere din Olanda, cu puţin peste 20 de ore.

La nivel mondial, Capitala României ocupă locul opt din cele 404 oraşe analizate. Cel mai mare grad de congestionare a traficului rutier fiind înregistrat în Istanbul şi Moscova, cu 142 de ore, respectiv 140 de ore pe care şoferii le-au petrecut blocati.

Care sunt perioadele cele mai aglomerate în trafic

Pe acelaşi subiect

În Bucureşti, traficul cel mai intens a fost înregistrat joia, între orele 17 și 18, iar cele mai aglomerate perioade au fost în special cele dinaintea Sărbătorilor Pascale, dar şi în preajma Crăciunului.

Indicele arată, de asemenea, că in 2021 nivelul de aglomeraţie din Capitală a crescut cu 50% faţă de anul anterior, primul an al pandemiei. Ceea ce înseamnă că durata unui drum de 30 de minute - în condiţiile unui trafic liber - a crescut cu cel puţin un sfert de oră la orele prânzului, iar la ora de vârf - aproape s-a dublat. 

Capitala, locul 8 mondial 

1. Istanbul, Turcia - 142 de ore

2. Moscova, Rusia - 140 de ore

3. Kiev, Ucraina - 128 de ore

4. Bogota, Columbia - 126 de ore

5. Mumbai, India - 121 de ore

...

8. Bucureşti, România - 115 ore

sursa: tomtom.com

Ți-a plăcut acest articol?

trafic aglomeratie bucuresti
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024