Afacerea deschisă de Laura şi Adrian la marginea Capitalei. E "bătaie" pe produsele lor, dorite de mulţi, dar tot mai greu de găsit
Mărunte, cu gust dulce-amărui şi culoare închisă. Cocktail de beneficii pentru organism, dar şi delicatese în dulceţuri sau băuturi - cireşele amare sunt vedetele acestui sezon. Din păcate, le găsim tot mai rar şi la preţ tot mai mare, din cauza costurilor ridicate de producţie, dar şi din cauza vremii. Lângă Capitală, o familie de producători şi-a deschis livada pentru clienţi.
De Greta Neagu la 17.06.2023, 20:29Pe Laura şi pe Adrian i-am găsit într-un loc în care îşi petrec aproape tot timpul. Livada lor de cireşi amari din Bâldana, judeţul Dâmboviţa, s-a transformat dintr-o afacere de suflet în atracţie atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari.
Adrian Petrea, producător: Am avut un cireş amar în vârstă de 60, cred că 70 de ani anul acesta şi de acolo a început toată povestea. Am altoit şi am ajuns la aproximativ 650 de bucăţi.
Fructele mici, de culoare închisă, au devenit extrem de valoroase. Producătorii de dulceaţă, distileriile, cofetăriile sau companiile din industria pharma se bat pe ele, mai ales că se găsesc din ce în ce mai greu. Însă şi pofticioşii le caută, în egală măsură.
Adrian Petrea, producător: De la cei mici prima impresie a fost că cireşele sunt stricate. Iar părinţii sunt foarte încântaţi, că îşi aduc aminte de vremurile din copilărie. Cererea este destul de mare, dar oferta e destul de mică. Din păcate, anul ăsta e unul slab, destul de slab din cauza gerurilor din luna aprilie.
- Furios şi Iute: Bărbat filmat la furat de cireșe, în Baia Mare. Le-a luat cu tot cu crengi
- Adrian a pariat pe o afacere cu cireşe şi speră la un profit frumos. Va aduna fructe cât să umple 100 de vagoane...
- Secretul fructelor românești care îi face pe cumpărători să nu se mai uite la preț. "Sunt mai bune. Gustul şi...
Cireşele amare au nenumărate proprietăţi benefice pentru organism
Luptă cu îmbrătrânirea prematură, ajută la vindecarea afecţiunilor hepatice şi nu numai.
Lygia Alexandrescu, nutriționist: Cu cât culoarea e mai închisă, cu atât nivelul de antioxidanţi e mai mare. În plus, vitamina E este cea care face diferenţa atunci când vorbim de compararea cu celelalte tipuri de cireşe. Efect antiinflamator; de multe ori durerea poate fi inhibată consumând 20-30 de cireşe amare.
Greta Neagu, reporter Observator: Un kilogram de cireşe amare costă între 35 şi 40 de lei, iar cei care vin să viziteze livada cu cireşi amari se pot bucura şi de câteva ore de echitaţie.
Instructor e chiar Laura, soţia lui Adrian. O oră de echitaţie costă 150 de lei.
Laura Petrea, instructor de echitație: Pe lângă foarte multe păsări pe care le avem, avem şi cai. Sunt locuitorii blănoşi ai livezii. Opera este chiar primul şi cea pentru care am creat tot locul ăsta, pentru a o aduce acasă. Alături de ea mai sunt alţi doi cai la grajduri.
Din Dâmboviţa ajungem la Buzău unde la Stațiunea Pomicolă Istrița, cireşele au avut o sărbătoare a lor. Vizitatorii au fost provocaţi să îşi aleagă cireşele preferate din 71 de soiuri. Şi la Buzău, însă, producătorii se plâng de aceleaşi probleme legate de producţia de anul acesta.
Vizitatorii au plătit doar cireşele cu care au plecat acasă, nu şi pe cele pe care le au mâncat la festival