Antena LIVE

Curs valutar

Video

Aproape un milion de români vor beneficia de noul preţ la curent. Când vom primi efectiv facturile calculate după tariful maxim

În sfârşit, ştim cât vom plăti la energie! Prețurile pentru populație vor fi plafonate în funcție de consum, iar tariful maxim va fi de 1,3 lei. Noile calcule sunt mană cerească pentru aproape un milion de familii care în prezent nu se încadrează în niciun plafon. Măsura îi ajută inclusiv pe marii consumatori din industrie.

De la 11.11.2022, 19:44

Principala modificare este tariful maximal de 1,3 lei. Din ianuarie, niciun furnizor nu va putea factura energia electrică la un tarif peste acest prag. Măsura ajută peste 700.000 de familii, care în prezent nu se încadrează în niciun plafon, dar şi marii consumatori din industrie. "Peste 255 kw, dar până în 300, această diferenţă se plăteşte la 1,3, dacă eşti într-o tranşă de consum peste 300 kw, întreaga valoare este la 1,3", a declarat Virgil Popescu, ministrul Economiei.

Până în februarie anul viitor, facturile vor fi calculate în funcţie de consumul din 2021

Până în februarie anul viitor, facturile vor fi calculate în funcţie de consumul din 2021. Apoi, consumatorii vor fi reîncadraţi în plafoane, după media din 2022. "Funcţionaţi pe facturi cu estimări. Din perspectiva asta, este foarte complicat şi foarte greu să ne raportăm la consumul lunar al fiecărui client", a declarat Marian Neacşu. În plus, familiile monoparentale, cele cu mai mult de trei copii şi persoanele care folosesc aparate medicale acasă vor plăti, indiferent de consum, un tarif de 68 de bani, indiferent de consum. Iar în plafonul de un leu, destinat până acum întreprinderilor mici şi mijlocii, vor intra de anul aviitor şi companiile de transport, serviciile publice, industria farmaceutică şi bisericile.

"Perioada de aplicabilitate a acestei ordonanţe este până în 31 martie 2025", a declarat Virgil Popescu, ministrul Economiei. Liderii coaliţiei vor ca toate aceste modificări să fie adoptate săptămâna viitoare de Parlament.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

curent energie electrica pret factura guvern psd salariu minim
Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Cele două orașe din România care nu se suportă deloc. Nici nu vor să audă...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Patru ZODII vor încheia această lună în forță. Nativii acestora au parte de...
Gandul
Publicat 20.09.2024
Mesajul operațiunii anti-Hezbollah: „oriunde crezi că ești în siguranță,...
Adevărul
Publicat 20.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 21 septembrie 2024. Gemenii trebuie să se desprindă de...
CaTine
Publicat 20.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Dispozitivul Neuralink care ar putea reda vederea oamenilor, chiar dacă și-au...
Useit
Publicat 20.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
„Colonelul zis «Tigrul» s-a îmbătat și a trimis zeci de oameni la moarte,...
libertatea.ro
Publicat 20.09.2024
Christina Aguilera sărbătorește 25 de ani de la debutul primului ei album cu o...
ZU
Publicat 20.09.2024
Ruladă cu gem de căpșuni. Un desert simplu, delicios și aspectuos
Hello taste
Publicat 20.09.2024
13 lucruri pe care trebuie să le știi despre pielea bebelușului tău
Deparinti
Publicat 20.09.2024
Cum se derulează lucrările la Autostrada București-Brașov. Cătălin Drulă,...
ziare.com
Publicat 20.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Ce include o dietă sănătoasă. Alimentele de care ai nevoie în fiecare...
Medicool
Publicat 20.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024