Avertisment pentru românii care vor să ajungă pe litoral în 2025. Motivul pentru care hotelierii ar urma să majoreze preţurile
E abia miezul toamnei, dar gândul ne zboară deja la vacanţă. Aşa că agenţiile de turism au scos deja la vânzare ofertele pentru anul viitor. Şi nu şi-au aşteptat prea mult primii clienţi. Sunt cu 50% mai mulţi decât anul trecut în aceeaşi perioadă, atraşi, evident, de preţurile mult mai mici decât cele practicate în plin sezon.
De Cristina Niță la 10.10.2024, 20:34E foame de vacanţe. Şi cei prevăzători vânează deja cel mai bun preţ pentru sejurul de la mare. "De când suntem cu copii, nu ne permitem să nu ne rezervăm din timp. Atunci când plecăm, rezervăm înainte", spune un român. "Românii au început să îşi rezerve vacanţa din timp, avem deja 2-3 rezervări pentru anul viitor, pentru 1 mai", declară Oana Tănase, manager hotel.
Oferta se adaptează cererii
Iar oferta se adaptează cererii. Agenţiile de turism au lansat deja pachetele pentru anul viitor, iar cei care cumpără atât de devreme au parte de preţuri speciale.
"Pentru sezonul următor reducerile vor fi de 49 % în acest moment. Cererea este mare, depăşeşte 50% cererea de anul trecut. Plata se poate face şi în rate", explică Ştefan Necula, manager agenţie de turism. "Dacă în această perioadă, avem pentru o cameră standard, un tarif pe noapte de 350 de lei, probabil că în sezon va fi 500 de lei", adaugă Iulian Tenie, manager hotel.
Avertisment pentru turişti
Şi hotelierii le recomandă celor care vor să se bucure în 2025 de o vacanţă pe litoral să cumpere din timp pachetul turistic. "Odată ce vom intra în anul viitor fiscal este posibil ca anumite elemente de noutate fiscale să ne oblige să schimbăm tarifele în modul negativ în ceea ce îi priveşte", mai spune Iulian Tenie, manager hotel.
Chiar şi aşa, sunt români care preferă aventura sau imprevizibilul... Şi care aleg destinaţiile şi cazările spontan. Pentru cei care apreciază însă un program organizat din timp, cel mai bun moment pentru rezervarea vacanţei de anul viitor este în prima parte a lunii noiembrie, când hotelierii anunţă apogeul reducerilor.