Antena LIVE

Curs valutar

Cărbunele revine în Europa. Țările care repornesc centralele pe lignit pentru a înlocui gazul rusesc

Criza energetică accentuată de războiul din Ucraina determină statele Uniunii Europene să își regândească prioritățile și să își schimbe unele politici. Mai exact, Olanda, Germania, Italia și Austria au decis să își redeschidă centralele care consumă cărbuni pentru a produce electricitate, notează France24.

De la 21.06.2022, 12:14
WhatsApp
Criza energetică îi forțează pe europeni să redeschidă centralele pe bază de cărbuni. Profimedia

Olandezii au decis să ridice toate restricțiile legate de centralele electrice pe bază de cărbuni care, anterior, erau limitate doar la o treime din potențialul de producție. O decizie similară a fost luată și de guvernanții din Germania și Viena.

"Cabinetul a decis să retragă imediat restricțiile privind producția din centralele electrice pe bază de cărbune din 2002 până în 2024", a declarat Rob Jetten, ministrul olandez al climei și energiei. El a subliniat că această decizie a fost luată după consultările cu "colegii europeni".

Chiar dacă au luat o măsură similară, germanii au ținut să sublinieze faptul că încă își propun să închidă toate centralele care consumă cărbuni până în 2030, ca parte a politicilor legate de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

"Data de renunțare la cărbune în 2030 nu este deloc pusă la îndoială", a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului economiei, Stephan Gabriel Haufe, într-o conferință de presă. El a mai subliniat că acest obiectiv este "mai important ca niciodată".

Pe acelaşi subiect

Criza energiei, accentuată de războiul din Ucraina

Invazia Rusiei asupra Ucrainei a a dus la creșterea costurilor la energie și a accentuat instabilitatea pieței la nivel global. Gigantul Gazprom a oprit deja livrările către o serie de țări europene, inclusiv Polonia, Bulgaria, Finlanda și Olanda.

Germania are un grad crescut de dependență energetică față de Rusia. În contrast cu media europeană și cu germanii, olandezii importă de la ruși doar 15%, dar rămân îngrijorați de potențialele evoluții ale situației geopolitice și ale pieței. În acest context, după cum explică ministrul economiei, decizia de a reveni la cărbune este "amară, dar indispensabilă pentru reducerea consumului de gaze naturale".

De la începutul invaziei, Germania a făcut pași importanți către reducerea dependenței de gazele naturale vândute de Gazprom. Astfel, în ultimele luni a reușit să își reducă dependența de importurile rusești de la 55% la doar 35%.

Guvernul a cerut, de asemenea, umplerea rezervelor de gaz până la 90% din capacitate înainte de iarnă, pentru a se proteja împotriva unei reduceri suplimentare a ofertei. Guvernul Germaniei, o coaliție între social-democrați, liberali și verzi, își propune să închidă toate centralele electrice pe cărbune până în 2030.

Adrian Popovici
centrale pe carbuni gaze naturale germania
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024