Ce populaţie va avea România în 2050. Pământul a atins azi pragul de 8 miliarde de locuitori
Începând de astăzi suntem, oficial, 8 miliarde de oameni pe planetă. Pragul a fost atins în această dimineaţă, puţin după ora 10, şi se întâmplă la 11 ani după ce omenirea a depăşit un alt prag - cel de 7 miliarde. Avem deja şi reacţia Națiunilor Unite: trebuie să ne reamintim care este responsabilitatea noastră comună, aceea de a avea grijă de planetă.
De Redactia Observator la 15.11.2022, 13:22Astăzi este, într-adevăr, ziua în care Planeta noastră şi-a schimbat prefixul. Suntem 8 miliarde de suflete în acest moment pe Pământ. Estimările iniţiale spuneau că vom ajunge la această cifră abia în 2025, dar iată că am atins acest prag cu trei ani mai devreme.
Să ne uităm şi la cifre. Dacă în 1959, eram doar 3 miliarde de suflete pe planetă, în doar 40 de ani, populaţia s-a dublat. În următorii 12 ani, am ajuns la 7 miliarde de locuitori, iar astăzi, la 11 ani distanţă, s-a născut pământeanul care a dus populaţia lumii la 8 miliarde. De acum înainte, creșterea ar putea începe să încetinească. Ar putea dura 15 ani până când vom fi 9 miliarde de oameni pe Pământ, arată calculele.
Ce prezice ONU despre populaţia României
În momentul de față, jumătate din populația lumii trăiește în doar 7 țări. China şi India sunt ţările cu cea mai mare populaţie, urmate de Statele Unite ale Americii, Indonezia şi Pakistan. Estimările arată însă că, în curând, populația Indiei o va depăși pe cea a Chinei.
- Populaţia lumii a depăşit opt miliarde de locuitori. ONU estimează că vom atinge un nou prag în 15 ani
- Alarmant: De ce nu mai fac românii copii? În 2100 populaţia României va fi de doar 14 milioane
- Populația Chinei ar urma să înceapă să scadă până în 2025. Numărul nou născuților, în 2021, cel mai mic...
ONU prezice că populaţia României va începe să scadă semnificativ în următorii ani. În doar 20 de ani, am putea fi cu aproape 3 milioane mai puţini, iar în anul 2100, România ar putea avea sub 12 milioane de locuitori, timp în care populaţia ţării va îmbătrâni rapid. Statisticile par îndepărtate, dar ne indică posibile efecte negative cu care ne-am putea confrunta. O scădere a natalităţii, la pachet cu o populaţie tot mai îmbătrânită, va duce la o lipsă masivă a forţei de muncă, ceea ce evident va afecta întreaga economie.
Evoluţia populaţiei lumii
1959: 3 miliarde locuitori
1999: 6 miliarde locuitori
2011: 7 miliarde locuitori
2022: 8 miliarde locuitori
2037: 9 miliarde locuitori
Ţările cu cea mai mare populaţie
China: 1,45 miliarde locuitori
India: 1,41 miliarde locuitori
SUA: 335 milioane locuitori
Indonezia: 280 milioane locuitori
Pakistan: 231 milioane locuitori
Cum va evolua populaţia României - Estimare
2040: 17,3 milioane locuitori
2050: 16,25 milioane locuitori
2100: 11,87 milioane locuitori