Cele mai bune 10 cartiere din țară și din București. Unde merită să-ți cumperi o locuință
Economisim cum putem în mai tot ce înseamnă vieţile noastre. Totuşi, nu toate deciziile pe care le luăm pot ţine cont doar de criteriul bani. De exemplu, atunci când cumpărăm o locuinţă, evident că ne uităm la preţ, dar ar fi o mare greşeală să ţinem cont doar de asta. Sau, cum spuneau cei care au făcut aceste studii recente - atunci când cumpărăm o roşie putem să o alegem pe cea mai ieftină, dar când vine vorba de case, probabil aceasta este una dintre cele mai scumpe decizii de luat în viaţă. Aşa că, trebuie să luăm în calcul cum ni s-ar putea schimba viaţa după achiziţie.
De Andreea Ţopan la 11.10.2022, 13:29Experţii ne sfătuiesc să nu cumpărăm o locuinţă dintr-o decizie emoţională şi rapidă şi să nu luăm în calcul doar costurile. Asta pentru că, în final, s-ar putea să descoperim că ne lipsesc lucruri esenţiale, cum ar fi accesul la mijloacele de transport, la parcuri, şcoli sau grădiniţe. Şi atunci nu vom face decât să creăm trafic şi să cheltuim mai mult.
De asemenea, aerul curat, zonele verzi, curățenia din spațiile publice, rezistența clădirii sau accesul facil la mijloacele de transport sunt criterii esenţiale care influenţează decizia celor mai mulţi viitori proprietari.
Topul celor mai bune cartiere din România
Pe primul loc în topul celor mai bune cartiere din România se află cartierul Aviatorilor din Bucureşti, urmat apoi de cartierul Zorilor din Cluj Napoca. Pe listă urmează Gruia, tot din Cluj-Napoca, dar şi cartierele Dorobanţi şi Primăverii din Capitală.
- "Ia uite aici, casă de un an, meseriașilor!". Un român şi-a refăcut de la cărămidă casa cumpărată cu zeci...
- Singurele zone din București unde un apartament cu două camere mai costă cel mult 80.000 de euro
- Fabrica din România în care se făcea "cea mai bună bere din lume" ajunge complex de lux. Cât va costa un apartament
Deşi lista este predominată în continuare de zone din Capitală şi din vestul ţării, în top 10 şi-a făcut loc şi un cartier din Ploieşti. Reperele luate în calcul pentru a determina cele mai bune cartiere ale ţării au fost întocmai apropierea de magazine, restaurante şi școli, dar şi de locuri de joacă, parcuri şi facilități medicale.
Topul celor mai bune 20 cartiere din România:
Aviatorilor, București
Zorilor, Cluj-Napoca
Gruia, Cluj-Napoca
Dorobanți, București
Primăverii, București
Piata Romana,București
Centrul Vechi, Cluj-Napoca
Piata Victoriei, București
Bariera Poștei Bucov, Ploieşti
Centrul Istoric,București
Gheorghe Doja, Ploieşti
Tei, București
Intre Lacuri, Cluj-Napoca
Bulgaria, Cluj-Napoca
Ana Ipatescu, Ploieşti
Centru, Ploieşti
Gara de Nord, București
Iris, Cluj-Napoca
Colonia Sopor, Cluj-Napoca
Andrei Mureșanu, Cluj-Napoca
*sursa: indicele T.R.A.I
Topul celor mai bune 10 cartiere din Bucureşti:
Aviatorilor
Dorobanti
Primăverii
Piata Romana
Piata Victoriei
Centrul Istoric
Tei
Gara de Nord
Vatra Luminoasă
Tineretului
*sursa: indicele T.R.A.I