Cele mai furate produse din magazine. Untul și salamul au ajuns să aibă sisteme antifurt
Furturile din magazine sunt un barometru al scumpirilor din ultima vreme. Au început să se fure masiv alimente de bază, astfel că în marile magazine untul, salamurile şi caşcavalul au fost închise în sisteme antifurt. Multe dintre aceste produse aproape şi-au dublat preţul în ultimul an.
De Greta Neagu la 19.12.2022, 20:43Raioane la rând cu produse securizate. Dacă în trecut marile magazine foloseau astfel de sisteme doar pentru bunurile de nişă, astăzi - în multe cartiere din Capitală, dar şi din alte oraşe, retailerii folosesc alarme şi pentru produsele de bază.
Untul, protejat ca bijuteriile, în seifuri
Este foarte simplu să îţi dai seama care sunt cele mai vânate produse de către hoţi, pentru că ele sunt securizate. De la caşcaval, salamuri, până la unt şi vinuri - toate cu sisteme de alarmă.
Dorin Cojocaru, specialist Industria Alimentară: Da, şi eu am văzut şi am rămas surprins. Puterea de cumpărare scăzută, oamenii nu mai au bani. Din ce am discutat cu comercianţii spuneau că se fură foarte mult pachetul de unt, acele salamuri de Sibiu. Unii le iau să mănânce, alţii le iau să le revândă.
- "Ce să fie? E un puzzle?" Un poliţist arată pe TikTok în cel hal au ajuns panourile de pe A3. Indicatoarele,...
- Adolescent de 14 ani, arestat preventiv după ce ar fi comis 11 furturi în Brăila
- Valiză cu o mică avere în ea, găsită îngropată în pământ, la Vinţu de Jos. Banii proveneau din furturi de...
Untul, de pildă, este protejat în unele hypermarketuri, la fel ca bijuteriile, în seifuri.
Client: Ultima oară l-am luat cu 13 lei.
Reporter: Cum e preţul ăsta?
Client: Mi se pare foarte mare. În contextul în care era undeva la 6 lei, 7 lei. Coşul zilnic a depăşit foarte, foarte mult.
Dorin Cojocaru, specialist Industria Alimentară: Untul este un produs cu valoare mare, cu gramaj mic. Exact cum sunt diamantele. Am ajuns să facem comparaţii din astea.
În 2022, untul s-a scumpit cu peste 43% faţă de acum un an, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică.
Nicolae Petrescu, comerciant: Detergenţi, ciocolată, ustensile de bucătărie, orice. Se fură orice.
Feliciu Paraschiv, retailer: Până în luna noiembrie furturile au crescut cu undeva la 15 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020.
Se pare că furturile ţin pasul cu inflaţia cumva. Specialiştii mai au o ipoteză în ceea ce priveşte sistemele antifurt din magazin.
Dorin Cojocaru, specialist Industria Alimentară: Poate să fie şi marketing. Uite dom`le ce valoare are bucăţica aia. Să nu fie şi marketing înşelător.
Cert este că inflaţia mare i-a determinat pe mulţi români să cumpere mai puţin sau să mănânce alimente de o calitate mai slabă.