În comuna buzoiană Pogoanele dovleacul de Halloween a devenit afacere de sezon
Luna octombrie se încheie de ceva ani încoace cu Halloweenul, devenit, alături de Valentine's Day, una dintre sărbătorile profitabile împrumutate cu succes de peste Ocean. Fermierii români s-au adaptat, aşa că în această perioadă sunt în fierbere.
De Redactia Observator la 27.10.2018, 10:53Luna octombrie se încheie de ceva ani încoace cu Halloweenul, devenit, alături de Valentine's Day, una dintre sărbătorile profitabile împrumutate cu succes de peste Ocean. Fermierii români s-au adaptat, aşa că în această perioadă sunt în fierbere. Iar, mai nou, dovleacul simbol al sărbătorii ajunge gata decorat în hipermarketuri. Dar în timp ce unii socotesc profitul, sunt şi zone în care recolta a fost prea mare pentru cumpărători prea puţini.
Într-un depozit din comuna buzoiană Pogoanele se munceşte de zor. Dar sculptatul tradiţional nu e singura cale prin care dovlecii dolofani primesc înfăţişări mai mult sau mai puţin înspăimântătoare. Într-un alt colţ al încăperii se lipesc autocolante colorate. Nu e monoton, spun cioplitorii de ocazie, ci mai degraba terapeutic.
Acum echipa lucrează la o comandă mare, de ultimă oră. În rest, însă, dovlecii decoraţi de Halloween pleacă în marile magazine. Ideea de a profita de tradiţia importată a încolţit în familia unor fermieri din Buzău.
Dacă un bostan sculptat poate ajunge şi la 50 de lei bucata, unul decorat cu un autocolant costă în hipermarket aproximativ 7 lei. Pentru un decor veritabil de toamnă şi tărtăcuţele sunt la fel de căutate.
Nu toţi agricultorii se bucură însă de succes. A fost un an productiv cu o recoltă de tone de dovleci, care însă zac la porţile localnicilor din Lungulenţu, în Dâmboviţa. În ciuda preţului mic, oamenii rămân cu marfa nevântută.
Odată trecută noaptea noaptea de Halloween, bostanul se poate transforma în placintă.