Curs valutar. Leul, un nou record negativ în faţa monedei europene
Leul se face tot mai mic în faţa monedei europene. Astăzi a fost pentru prima dată când euro a depăşit pragul psihologic de 4,9 lei.
De Redactia Observator la 30.03.2021, 19:52- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Leul se face tot mai mic în fața euro
De acestă dată, însă, este pentru prima dată când euro depăşeşte pragul psihologic de 4,9 lei. Ziua şi minimul istoric. Aşa am putea descrie evoluţia monedei naţionale din ultima vreme.
Din păcate, tendința de depreciere controlată ar putea continua. Cei mai mulţi analiștilor economici estimează că euro va oscila în următoarea perioadă în jurul cotației de 4,9 - 4,95 lei. Asta dacă ne raportăm la un orizont de timp de 6 luni. În schimb, în următoarele 12 luni se aşteaptă ca euro să ajungă chiar şi 4,97 lei.
În contextul unor importuri mult mai mari decât exporturile şi a unui deficit fiscacl, e greu de crezut că leul se va aprecia în faţa monedei europene. Un euro mai mare înseamnă facturi mai mari, rate mai mari pentru cei care au accesat credite în euro şi chiar scumpiri la raft.