De astăzi se ieftineşte laptele, însă doar în anumite condiţii
Începând pe astăzi, pentru următoarele şase luni, vom putea cumpăra din magazine lapte la preţ mai mic, însă doar în anumite condiţii. Totul vine în urma unui acord între procesatori şi retaileri, mediat de Consiliului Concurenţei.
De Claudiu Loghin la 01.05.2023, 13:30Această reducere se aplică la produse din categoria laptelui, nu şi la produse lactate şi atenţie la lapte cu grăsimi între 1,5 – 3 şi preţul mai mare de 7 lei pe litru. Costurile reducerii temporare de 20% sunt împărţite între procesatori şi cei care vând laptele în comerţ.
Toate marile rețele comerciale au acceptat să participe la acordul voluntar pentru reducerea prețului laptelui, ca urmare a discuțiilor inițiate de Consiliul Concurenței, iar în luna mia se vor vedea primele efecte.
„Pe parcursul lunii mai vom vedea reduceri substanțiale, la raft, ale prețurilor laptelui proaspăt, având în vedere că retailerii ne-au confirmat participarea la acordul voluntar. Posibil să dureze câteva zile până când această măsură se va aplica în toate magazinele, ținând cont că trebuie renegociate contractele cu fiecare producător și epuizate stocurile existente”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Toate marile rețele comerciale au acceptat acordul voluntar
- Acord între magazine și producători pentru ieftinirea laptelui de la 1 mai. Cu cât va scădea prețul la raft
- Marile magazine au acceptat plafonarea preţului la lapte. Când vom vedea ieftinirile la raft
- Guvernul doreşte plafonarea preţului la lapte. Cât ar putea costa un litru luna viitoare, dacă marile magazine...
Acordul voluntar între retaileri și procesatori pentru reducerea prețului pentru laptele proaspăt de consum a fost convenit pentru o perioadă de șase luni și urmează să se aplice de la 1 mai, după cum s-a decis la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, reprezentanți ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentară, ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România și ai Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România.
Conform Consiliului Concurenție, reducerea de cel puțin 20% a prețului la raft se va aplica laptelui de proveniență românească care costă în prezent peste 7 lei/litru, fără să fie inclus în vreo promoție, și se va împărți între retaileri (minimum 10%) și procesatori (minimum 10%).
„Ne așteptăm că în cele șase luni, cât este valabil acordul, să crească consumul. În plus, prognozele economice indică faptul că inflația se va reduce, iar astfel nu vom mai înregistra creșteri atât de mari ale prețurilor alimentelor”, a mai adăugat președintele Consiliului Concurenței.
Acordul rămâne în vigoare timp de 6 luni
Autoritatea de concurență s-a implicat în acțiunile de implementare a acestui acord pentru a îndruma companiile interesate să participe astfel încât să nu riște încălcarea regulilor de concurență. Astfel, acordul trebuie să se desfășoare în parametrii stabiliți: negocierile să fie bilaterale între fiecare furnizor și fiecare retailer, aceștia având posibilitatea de a aplica discount-uri de cel puțin 10%.
Consiliul Concurenței va monitoriza această inițiativă împreună cu instituțiile responsabile, precum Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), urmând să utilizeze Monitorului Prețurilor la Alimente, platforma online care afișează prețurile produselor alimentare.