Antena LIVE

Curs valutar

De ce a renunţat Bulgaria la adoptarea monedei euro în 2024

Bulgaria renunţă la data ţintă - ianuarie 2024 - pentru adoptarea euro, a anunţat vineri ministrul de Finanţe, Rossitsa Velkova, adăugând că ţara ar putea adera la zona euro în 2025, relatează Reuters, citat de Agerpres

De la 18.02.2023, 21:10
WhatsApp
Vezi și:

"Nu ne-am îndeplinit angajamentele pentru intrarea în zona euro şi trebuie să îndeplinim criteriile privind inflaţia", le-a pus jurnaliştilor Velkova. Analiştii consideră că aderarea la zona euro ar ajuta Bulgaria, cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene, ar atrage mai multe investiţii străine şi ar ajuta ţara să obţină un rating suveran mai bun, ceea ce i-ar reduce costurile de finanţare a datoriilor. Ţara vecină a decis în urmă cu mult timp să îşi ancoreze moneda naţională de euro.

Obiectivul Bulgariei era să adere la zona euro din 2024 dar ţara se confruntă cu turbulenţe politice, în aprilie fiind organizată a cincea rundă de alegeri din ultimii doi ani. Velkova a explicat că Bulgaria nu îndeplineşte criteriile privind inflaţia şi nici nu a adoptat schimbările necesare în legislaţie. "Nu ne-am îndeplinit angajamentele pe care le-am făcut când ne-am alăturat mecanismului ERM-2 (anticamera euro) şi nu îndeplinim criteriile privind inflaţia", a declarat ministrul de Finanţe.

Dacă nu va exista claritate privind ţinta de aderare la euro în următoarea jumătate de an, impactul asupra ratingurilor ţării va fi unul negativ, a avertizat oficialul bulgar. Totuşi, a adăugat Velkova, ţara încă ar putea face eforturi să finalizeze adoptarea euro de la mijlocul anului viitor, dacă îndeplineşte criteriile necesare.

Luna aceasta, agenţia de evaluare financiară Moody's a confirmat la "Baa1" ratingul Bulgariei pe termen lung, în valută şi monedă locală, cu perspectivă stabilă, şi a apreciat că ţara încă îşi poate îndeplini obiectivul de aderare la euro din 2024, iar scenariul principal indică faptul că acest proces va fi probabil întârziat cel puţin până în 2025.

Pe acelaşi subiect

Confirmarea ratingului Bulgariei vine pe fondul aşteptărilor Moody's că actuala criză energetică din Europa nu va slăbi semnificativ situaţia fiscală şi economică a ţării, dar agenţia avertizează asupra riscurilor la adresa eficacităţii Guvernului şi a progreselor în domenii cheie din cauza perioadei prelungite de instabilitate politică. Sprijinul faţă de profilul de creditare al Bulgariei rezultă din perspectiva adoptării euro, în pofida riscului întârzierii procesului dincolo de 2024, se arată în comunicatul Moody's.

Perspectiva stabilă reflectă aşteptările Moody's privind fluctuaţii relativ reduse ale principalilor indicatori economici şi fiscali ai ţării, în următoarele 12-18 luni. De asemenea, reflectă echilibrul riscurilor între potenţialele efecte negative asupra profilului de creditare, cauzate de situaţia politică din ţară, şi potenţialele efecte pozitive ale eventualei adoptări a monedei unice.

Analiştii Moody's estimează că economia bulgară a înregistrat o creştere de 2,7% în 2022, urmată de o încetinire la 1,4% în 2023, în timp ce rata inflaţiei ar urma să scadă la 6% la finalul lui 2023, de la 14,3% la sfârşitului anului trecut. Deficitul bugetar al Bulgariei ar urma să rămână stabil, la 3% din PIB în 2023 şi 2024, în timp ce nivelul datoriei guvernamentale ar urma să crească uşor, la 23,8% din PIB şi 24,7% din PIB la finalul lui 2023, şi respectiv, la finalul lui 2024.

Agenţia de evaluare financiară va revizui în creştere ratingul Bulgariei dacă se va înregistra o sporire a perspectivelor de creştere a economiei pe termen lung, în urma îmbunătăţirii mediului instituţional şi a infrastructurii, precum şi în urma intrării ţării la zona euro. Agenţiile de rating Standard & Poor's şi Fitch, care acordă Bulgariei un calificativ de tip investment grade (-recomandat pentru investiţii-n.r.) "BBB", au apreciat că aderarea la euro ar fi un element pozitiv pentru ratingul Bulgariei. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

bulgaria euro
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025