Euro a coborât din nou sub pragul de un dolar. UE se teme de recesiune din cauza preţurilor la energie
Moneda euro a coborât din nou marţi sub pragul simbolic de un dolar, atingând un minimum al ultimelor două decenii, din cauza temerilor că şocul energiei va menţine inflaţia ridicată şi va spori riscul unei recesiuni în Europa, relatează Reuters.
De Redactia Observator la 23.08.2022, 13:45Şi yuanul chinezesc a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani faţă de dolar, în timp ce lira sterlină este la cel mai redus nivel din martie 2020. Marţi dimineaţa, moneda euro se tranzacţiona pentru 0,9930 de dolari, sub pragul de un dolar, relatează Agerpres.
"Ceea ce încercăm să ne dăm seama este cât de mult din evoluţia monedei euro este cauzat de nivelul redus al lichidităţilor în timpul verii şi cât de mult de fluxurile de capital. Dar desigur creşterea preţului gazelor este o veste proastă pentru întreaga regiune", a apreciat Kenneth Broux, analist la Societe Generale în Londra.
Temeri de recesiune în UE
Preţul de referinţă al gazelor în Europa a crescut luni după ce Gazprom a anunţat că livrările de gaze către Europa prin gazoductul Nord Stream 1 vor fi întrerupte timp de trei zile, între 31 august şi 2 septembrie, pentru "lucrări de mentenanţă".
- Raport Bundesbank: Germania, motorul economic al UE, e tot mai aproape de recesiune
- Cel mai sever declin economic din ultimii 300 de ani, în Marea Britanie. Banca Angliei se aşteaptă la o recesiune
- Preţul gazelor creşte din nou, pentru a cincea săptămână consecutivă. Scenarii negre în Europa: "Companiile...
Valurile de căldură din Europa au afectat deja aprovizionarea cu energie şi sporesc temerile că vor exista perturbări în această iarnă, care vor afecta semnificativ activitatea economică.
Gazprom a anunțat că va opri fluxul de gaze naturale între 31 august – 2 septembrie prin Nord Stream 1
De la introducerea sa în circulaţie în 1999, moneda euro a petrecut foarte puţin timp sub nivelul de paritate cu dolarul. Ultima dată când a fost în această situaţie a fost între 1999 şi 2002, când a coborât până la un minim istoric de 0,82 dolari în luna octombrie 2000.
Chiar dacă are o istorie relativ scurtă de două decenii, moneda euro este a doua cea mai căutată valută pe pieţele mondiale de schimb valutar, iar tranzacţiile zilnice euro/dolar sunt cele mai mari de pe piaţa valutară globală, care are o valoare de 6.600 de miliarde de dolari pe zi.