Antena LIVE

Curs valutar

Video

Facturile la curent s-ar putea dubla pentru jumătate dintre români. Dispare plafonarea şi apare "taxa pe stâlp"

Facturile vor atârna mai greu la buzunar, de la anul. Plafonarea dispare în trei luni, iar o nouă taxă aplicată companiilor din energie, aşa-numita "taxă pe stâlp", ar putea fi decontată tot de noi, consumatorii. În plus, Ucraina închide robinetul cu gaze ruseşti, iar pe burse preţul creşte accelerat. Pentru a nu pune presiune şi mai mare pe costuri, unii furnizori preferă să scoată gaze mai ieftine, din depozite.

De la 30.12.2024, 19:34
WhatsApp
Vezi și:

Depozitele de gaze, până acum câteva luni pline până la refuz, se golesc în cel mai rapid ritm de la criza energetică de acum trei ani. Cel mai mare depozit de gaze din România are o capacitate de 1,3 miliarde de metri cubi, cât 13 la sută din necesarul de consum al ţării într-un an. În doar o lună și jumătate, de aici au fost extrase peste o treime din cantitățile stocate. 

Preţurile gazelor, în continuă creştere

"La sfârşitul lunii octombrie aveam depozitele pline. Iar în acest moment ne aflăm la 67% din capacitate. Anul trecut, la această dată, aveam depozitele pline la 80%. Unul din motive ar fi preţul crescând al gazului de pe piaţa internaţională", a declarat Victor Gârlicel, director tehnic Depogaz.

De miercuri, Ucraina opreşte livrările de gaz rusesc pe teritoriul său. Doar în ultimele trei luni, preţurile au crescut, pe burse, cu 35 la sută, pe fondul anticipării acestui moment. Şi vor continua să crească. "Nu le vom oferi posibilitatea să câștige miliarde suplimentare din sângele nostru", a declarat Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei.

Pe acelaşi subiect

Tensiunile geopolitice se simt deja în facturile românilor. "În vară, preţul efectiv plătit de români era un preţ inferior preţului plafonat. Evoluţiiile care au existat la nivelul Europei au făcut ca să avem această creştere de preţ. Un client casnic care plătea în vară undeva la 285 de lei pe kWh astăzi va plăti 310 lei, o creştere de 8%", spune Dumitru Chisăliță, expert în energie.

Ţări din Europa, dependente de gaz rusesc

Republica Moldova se află la un pas de deconectări masive de curent. Mare parte din energia electrică este produsă în Transnistria, cu gaze rusești, care acum nu vor mai ajunge pe teritoriul statului vecin. Moldovenii se uită cu speranţă spre România. Şi alte țări europene dependente de gaz rusesc, precum Slovacia, Austria şi Ungaria, caută soluții.

"Pentru consumul casnic din Moldova cred că putem asigura fără să punem presiune prea mare pe preţul intern", este de părere Corina Murafa, expert în energie.

Dispare plafonarea şi apare "taxa pe stâlp"

În plus, Guvernul a resuscitat şi aşa-numita taxă pe stâlp, de 1% din valoarea construcţiilor speciale. Un impozit pe care companiile din energie le vor transfera în facturi. Efectul se va vedea peste trei luni, când expiră plafonarea. 

"Va afecta sever industia energetică. Asta înseamnă presiune pe preţurile la energie, tot ce înseamnă energie green, eoliene, parcuri fotovoltaice, avem aplicat acest impozit. Ori impozitul ăsta se va duce în costuri şi le vom plăti până la urmă noi", spune Gabriel Biriș, analist fiscal.

"Fiind o taxă pe infrastructură, este obligatoriu să se transforme în tarife. ANRE ar încălca legea dacă nu ar recunoaşte respectiva taxă. Oricum ne putem aştepta la o creştere la gaz. Probabil, spre 0,5 lei, cam aşa ar putea ajunge un preţ real la gaz. E clar că undeva la 30% în plus ne putem aştepta", arată Corina Murafa, expert în energie. 

Şi facturile la curent s-ar putea dubla pentru jumătate dintre români. Potrivit estimărilor, preţurile vor fi în jur de un leu kilowatul. 

Lucia Cujbă

Am tocit la matematică într-un mare stil. Calcule, ecuații și formule – toate îmi displăceau profund. Evitam cifrele. Preferam să plutesc printre idei și să caut cuvinte. Multe, încărcate de sens. ...

facturi energie plafonare taxa pe stalp
Întrebarea zilei
Ați renunțat vreodată la o vacanţă din cauza stresului sau nervilor provocați de traficul aglomerat?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura vietate din România care trăiește și după ce este decapitată....
Fanatik.ro
Publicat 04.01.2025
China pariază puternic pe trenurile de mare viteză: Cel mai nou prototip poate...
spotmedia.ro
Publicat 31.12.2024
Diversionita: Cum ni se înscenează neîncrederea că am reușit
spotmedia.ro
Publicat 27.12.2024
Cele mai răzbunătoare 2 ZODII din horoscop. Dacă le faci rău, vor face tot...
Gandul
Publicat 04.01.2025
Mark Zuckerberg anunță sfârșitul telefoanelor mobile. Ce le va înlocui și...
Adevărul
Publicat 04.01.2025
Florin Piersic s-a retras la mănăstire la final de an. Actorul a ajuns de...
A1
Publicat 04.01.2025
Horoscopul zilei de 5 ianuarie 2025. Balanțele iau o decizie importantă. Află...
CaTine
Publicat 04.01.2025
DeSanto, prima reacție după conflictul cu Jador: „Iubiți pe cine nu...
spynews.ro
Publicat 04.01.2025
Din altă lume! Megaorașul din China despre care nu vorbește nimeni, dar e la...
GSP
Publicat 03.01.2025
Banca din România care oferă cele mai bune dobânzi la depozite în lei, în...
Click.ro
Publicat 03.01.2025
Cât a economisit un proprietar Tesla pe benzină în 6 ani. A dezvăluit...
Useit
Publicat 02.01.2025
Ce monedă trebuie să ai în buzunar, în noaptea de Revelion. Îți va aduce noroc
Redacţia.ro
Publicat 31.12.2024
Militarii care devin atacatori: Unde greșește SUA în sprijinirea veteranilor...
libertatea.ro
Publicat 04.01.2025
Hailey Bieber a răspuns speculațiilor privind problemele din căsnicia ei cu...
ZU
Publicat 04.01.2025
Cum gătești carnea de porc la tigaie ca să iasă fragedă
Hello taste
Publicat 03.01.2025
Sensibilitatea dentară la copii iarna: ce poți face pentru a preveni durerile
Deparinti
Publicat 04.01.2025
Compania de stat ale cărei acțiuni au explodat în 2024. Într-un an...
ziare.com
Publicat 04.01.2025
Actrița Hazal Kaya a facut retrospectiva anului 2024 pe Instagram. Ce imagini de...
Happy
Publicat 03.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Băuturi fără zaharuri adăugate. Cum te pot ajuta să te hidratezi
Medicool
Publicat 04.01.2025