Inteligenţa artificială, asul din mâneca Big Tech. Giganţii din domeniu anunţă profituri mai mari cu 17% în primul semestru din 2023
Alphabet (Google), Amazon, Apple, Meta (fostul Facebook) şi Microsoft au câştigat 139,238 miliarde de dolari (127,257 miliarde euro) în primul semestru din 2023, cu 17,3 % mai mult ca în perioada similară din anul anterior, datorită avansului inteligenţei artificiale (IA) pe piaţă, relatează agenţia EFE. Conform datelor centralizate de EFE, încasările celor cinci giganţi din tehnologie au crescut cu 4,9% în perioada ianuarie-iunie 2023, comparativ cu primele şase luni din 2022, la 697,565 miliarde de dolari. Alţi factori, în afară de IA, care explică aceste îmbunătăţiri ale profitului net al acestor companii sunt creşterile în privinţa cererii pe piaţa publicitară şi a serviciilor de cloud, conform Agerpres.
De Adrian Popovici la 07.08.2023, 07:18Profitul combinat al acestor companii s-a majorat în special datorită recuperării consemnate de Amazon, care în primul semestru din 2022 a avut pierderi de circa 6 miliarde de dolari şi care anul acesta a revenit la un sold pozitiv.
Amazon a fost compania al cărei profit a crescut cel mai mult în acest semestru, după un avans de 268,4%, până la 9,9 miliarde de dolari, inversând rezultatul negativ suferit anul trecut în urma prăbuşirii pe piaţa de valori a Rivian, companie în care deţine o participaţie importantă. În ceea ce priveşte încasările, acestea au crescut cu 11,9 % interanual, la 135,674 miliarde de dolari, cu 14,445 miliarde mai mult.
Reprezentanţii companiei au pus această creştere pe seama reducerii costurilor şi a timpului de expediere, precum şi a majorării cererii se servicii publicitare. În plus, ei subliniază consolidarea serviciului de cloud Amazon Web Services (AWS), ale cărui încasări au crescut cu 12% interanual, până la 22,1 miliarde de dolari, datorită lansării de produse care utilizează IA generativă.
Microsft, în topul câştigătorilor
- Premieră în lumea medicală. Cercetătorii au folosit inteligenţa artificială pentru a ajuta un bărbat paralizat...
- Greva de la Hollywood. Actorii se plâng că sunt plătiţi prost şi se tem că Inteligenţa Artificială le va...
- Bard, chatbotul de inteligenţă artificială al Alphabet, a fost lansat în Europa şi Brazilia. Acţiunile...
Microsoft, a doua companie cu creştere semnificativă. Microsoft s-a situat pe poziţia a doua în topul privind creşterea profitului, care a fost de circa 14,6 %, la 38,38 miliarde de dolari, în perioada ianuarie-iunie 2023, fiind urmată de Alphabet, care a câştigat cu 3% mai mult, profitul ajungând la 33,419 miliarde dolari.
Apple a obţinut un profit net mai mic cu 0,9% în primele şase luni din 2023, de 38,38 miliarde dolari; şi Meta a înregistrat o scădere de 4,6%, la 13,498 miliarde dolari. Încasările tuturor acestor companii, cu excepţia Apple, s-au majorat în primul semestru, Amazon şi Microsoft având cele mai bune performanţe, facturând cu 11,9%, respectiv 7,7% mai mult.
Totodată, încasările Meta au crescut cu 6,9%, la 60,645 miliarde dolari, iar cele ale Alphabet au urcat cu 4,8%, la 144,391 miliarde dolari. În schimb, cele ale Apple s-au diminuat cu 2% interanual, din cauza unei reduceri a vânzărilor, până la 176,633 miliarde.
AI, asul din mâneca Big Tech
Directorul general executiv al Microsoft, Satya Nadella, a semnalat că "organizaţiile se întreabă nu numai cum, ci şi cât de rapid pot aplica această nouă generare de IA pentru a face faţă oportunităţilor, dar şi riscurilor cu care se confruntă". La rândul său, CEO-ul Alphabet, Sundar Pichai, a subliniat angajamentul companiei sale de a continua "să conducă" în dezvoltarea IA, după ce în aprilie a anunţat crearea unui grup denumit DeepMind, care se dedică numai acestui scop.
Până luna trecută, compania oferea 21 de produse distincte care utilizau această tehnologie şi care, potrivit estimărilor sale, erau utilizate de peste 2,5 miliarde de persoane. Meta, de asemenea, a menţionat că dezvoltă propriile produse de IA, deşi încă nu există un anunţ oficial. Între timp, Amazon a semnalat că va continua să dezvolte produse de IA generativă, care acoperă sectorul sănătăţii şi pe cel al serviciilor de cloud.