Antena LIVE

Curs valutar

Livrările de petrol ale Rusiei sunt imposibil de înlocuit, avertizează OPEC. Sancţiunile ar putea crea unul dintre cele mai grave şocuri de aprovizionare

OPEC a transmis, luni, Uniunii Europene că sancţiunile actuale şi viitoare împotriva Rusiei ar putea crea unul dintre cele mai grave şocuri de aprovizionare cu petrol, că ar fi imposibil să înlocuiască aceste volume şi a semnalat că nu va pompa mai mult ţiţei, transmite Reuters.

De la 12.04.2022, 15:59
WhatsApp
Livrările de petrol ale Rusiei sunt imposibil de înlocuit, Shutterstock

Oficialii Uniunii Europene au purtat discuţii la Viena cu reprezentanţi ai Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol, pe fondul solicitărilor grupului de a creşte producţia şi pe măsură ce UE ia în considerare potenţiale sancţiuni pentru petrolul rusesc.

”Am putea observa pierderea a peste 7 milioane de barili pe zi (bpd) din exporturile ruseşti de petrol şi alte lichide asociate, ca urmare a sancţiunilor actuale şi viitoare sau a altor acţiuni voluntare”, a declarat secretarul general al OPEC, Mohammad Barkindo, conform unei copii a discursul său văzut de Reuters.

”Având în vedere perspectivele actuale ale cererii, ar fi aproape imposibil să se înlocuiască o pierdere în volume de această magnitudine”.

Avertismentul OPEC

Pe acelaşi subiect

Uniunea Europeană şi-a reiterat apelul în cadrul reuniunii pentru ţările producătoare de petrol să analizeze dacă pot creşte livrările pentru a ajuta la reducerea preţurilor la petrol, a declarat un oficial al Comisiei Europene pentru Reuters.

Reprezentanţii UE au subliniat, de asemenea, că OPEC are responsabilitatea de a asigura echilibrul pieţelor petrolului, a spus oficialul.

OPEC a rezistat apelurilor din partea Statelor Unite şi Agenţiei Internaţionale pentru Energie de a pompa mai mult ţiţei pentru a reduce preţurile, care au atins luna trecută un vârf al ultimilor 14 ani, după ce Washingtonul şi Bruxelles-ul au impus sancţiuni Moscovei în urma invaziei Rusiei în Ucraina.

În cadrul întâlnirii cu OPEC, UE a spus că OPEC ar putea furniza mai multă producţie din capacitatea sa neutilizată, potrivit unui document al OPEC văzut de Reuters.

Totuşi, Barkindo a spus că actuala piaţă extrem de volatilă este rezultatul ”factorilor nefundamentali”, în afara controlului OPEC, într-un semnal că grupul nu va pompa mai mult petrol.

OPEC+, care este formată din OPEC şi alţi producători, inclusiv Rusia, va creşte producţia cu aproximativ 432.000 de barili pe zi în mai, ca parte a unei reduceri treptate a restricţiilor de producţie introduse în perioada cea mai gravă a pandemiei de Covid-19.

Reuniunea UE-OPEC de luni după-amiază a fost cea mai recentă dintr-un dialog lansat între cele două părţi în 2005.

Petrolul rusesc, exclus de la sancțiunile UE

Petrolul rusesc a fost exclus de la sancţiunile UE până acum. Dar după ce blocul de 27 de ţări a convenit săptămâna trecută să sancţioneze cărbunele rusesc - primul măsură care ţinteşte aprovizionarea cu energie - unii oficiali înalţi ai UE au spus că petrolul ar putea fi următorul.

Comisia Europeană elaborează propuneri pentru un embargo petrolier asupra Rusiei, au declarat luni miniştrii de Externe din Irlanda, Lituania şi Ţările de Jos, la o reuniune a miniştrilor de Externe ai UE la Luxemburg, deşi nu a existat un acord de interzicere a ţiţeiului rusesc.

Australia, Canada şi Statele Unite, care depind mai puţin de livrările de energia ale Rusiei decât Europa, au interzis deja achiziţiile de petrol rusesc.

Ţările UE sunt împărţite dacă să le urmeze exemplul, având în vedere dependenţa lor mai mare şi potenţialul ca această mişcare să crească preţurile energiei deja ridicate din Europa.

UE se aşteaptă ca utilizarea petrolului să scadă cu 30% până în 2030, faţă de nivelurile din 2015, în conformitate cu politicile sale planificate de combatere a schimbărilor climatice - deşi, pe termen scurt, un embargo ar declanşa o accelerare a înlocuirii petrolului rusesc cu resurse alternative.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

invazie ucraina opec petrol sanctiuni ue
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024