Oana, o fostă economistă din Mehedinți, a dat lovitura cu un meșteșug aproape uitat. Creațiile ei se vând și cu 4.500 de lei
O fostă economistă din Mehedinţi s-a reprofilat şi acum face bani din tradiţiile populare. Vinde în lumea întreagă costume cusute ca pe vremea străbunicilor, doar cu acul şi aţa. Cel mai greu îi este însă, să găsească femei care să mai ştie să coase iile populare, ori dispuse să înveţe acest meşteşug.
De Redactia Observator la 18.10.2022, 07:53Oana a copilărit în faţa războiului de ţesut. Nici nu începuse încă şcoala când bunica ei a învățat-o cum se coase o ie. Mai târziu, s-a îndrăgostit iremediabil de portul popular, iar acum face costume pentru oameni din toată lumea.
Oana Pîrvan, antreprenor: Mie îmi place să creez. Eu, dacă văd o floare şi îmi place, o aşez pe pânză.
A avut nevoie de doar 200.000 de euro, pe care i-a obţinut din fonduri europene. Apoi, tânăra economistă a strâns câteva femei cu mâini dibace și a pus bazele unui atelier în Ponoarele, satul ei natal, din Mehedinţi.
Oana Pîrvan, antreprenor: Nu facem faţă în acest moment. Pentru că, din păcate, forţa noastră de muncă a migrat. Tinerii nu mai au răbdare să înveţe.
- Mugur şi-a transformat hobby-ul în business și acum scoate bani frumoși. Toți mai mulți români îi trec pragul
- Românii care nu vor să irosească niciun "strop de sănătate". Sucul bio se vinde în pungi de 5 litri: "Preţul e...
- Afacerea deschisă acum 3 ani de Flavian şi soţia lui încă mai rezistă scumpirilor, cu preţul profitului tot...
Nume mari din folclorul oltenesc îşi comandă costume la atelierul Oanei. Iar clienţii sună şi de peste mări şi ţări.
Oana Pîrvan, antreprenor: Trimitem peste hotare. În Italia, am avut un ansamblu pe care l-am făcut de curând şi au fost foarte încântaţi.
Cât costă cea mai scumpă cămașă lucrată tradițional
Preţurile nu sunt mici, dar nici lucrul cu acul şi aţa nu e deloc uşor şi nici materialele nu sunt ieftine.
Diana Speretoiu, reporter Observator: În funcţie de complexitatea modelului, la o ie se lucrează şi şase săptămâni. Cât priveşte preţurile, acestea pornesc de la 250 de lei. Cea mai scumpă cămaşă tradiţională lucrată aici costă 2.500 de lei.
Oana Pîrvan, antreprenor: Dacă vrem un costum întreg, la fel, în funcţie de cât de mult este lucrat, pornim de la 1.000 de lei şi putem să ajungem la 4.500 de lei.
Iar un palton brodat cu simboluri specifice zonei costă 1200 de lei.