OMV Petrom a făcut cea mai mare scumpire a carburanților din 2023. Cât costă un litru azi, 24 ianuarie
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a efectuat marți cea mai mare scumpire din 2023, de 9 bani pe litru, aproape dublă de cea cu care obișnuise piața în ultima săptămână, arată calculele făcute de Profit.ro. Este de așteptat, în consecință, ca în următoarele ore companiile concurente să crească și ele prețurile la benzină și motorină, mai ales că Rompetrol a anunțat intrarea în revizie a celei mai importante rafinării autohtone, Petromidia, iar cotațiile internaționale ale petrolului se află la maximele ultimei luni. În plus, se apropie momentul în care importurile de carburanți din Rusia vor fi interzise.
De Redactia Observator la 24.01.2023, 21:54Benzina s-a scumpit cu 58 de bani pe litru, iar motorina cu 60 de bani pe litru, în comparație cu prețurile din data de 31 decembrie 2022, atunci când a fost eliminată reducerea de 50 de bani asigurată de Guvern, dar și redusă acciza la nivelul minim UE.
Astfel, în urma scumpirilor de sâmbătă, prețul benzinei standard a ajuns la stațiile Petrom din capitală la 6.53-6.59 lei/litru, iar cel al motorinei standard la 7.69-7.72 lei/litru, iar în cele OMV, la 6.64-6.68 lei/l, respectiv, 7.77-7.80 lei/litru.
Luni, Lukoil și Rompetrol au scumpit benzina cu 5 bani pe litru, după ce OMV Petrom efectuase o mișcare similară în weekend. Prețurile în benzinăriile Lukoil din București au ajuns la 6.44-6.49 lei/litru în cazul benzinei standard și la 7.59-7.62 lei/litru în cel al motorinei standard. În urma scumpirilor efectuate luni de Rompetrol, cel mai ieftin combustibil diesel era comercializat în stațiile companiei din capitală la același preț ca în cele MOL, la 7.67 lei/litru, iar cea mai ieftină benzină din aceleași stații se situa la 6.54 lei/litru.
Scumpiri mici la benzină și motorină, dar dese şi cu efecte în lanț
- Preţurile la pompă au explodat în Ungaria. Şoferii trec graniţa în Slovacia sau România ca să facă plinul cu...
- Carburanţii se scumpesc pe bandă, iar şocul pentru şoferi ar putea veni pe 5 februarie
- Benzina şi motorina, scumpite de 4 ori în 7 zile. Explicaţiile pentru creşterea galopantă a preţurilor
Dacă e să facem o comparaţie cu luna precedentă, atunci când încă era în vigoare compensarea de 50 de bani de la pompă, preţul pentru un litru de benzină a crescut cu 8 procente, iar pentru unul de motorină cu 6,7%. Ceea ce înseamnă că acum, pentru un plin de 50 de litri de carburant, plătim cu 24 de lei în plus, în comparaţie cu 30 de zile în urmă.
De ieftiniri nu poate fi vorba, dimpotrivă: Preţurile de la pompă ar putea creşte semnificativ, cred economiştii. Principala cauză - embargoul pe combustibilii produşi din țiței rusesc - care intră în vigoare pe 5 februarie. Guvernul promite că reintroduce subvenţia dacă scumpirile continuă. Experţii din energie cred că marile companii ar putea refuza să suporte o parte din compensare din profitul lor, după ce statul le-a impus taxa de solidaritate.